Experencia Verema Valencia

        XIV Experencia Verema Valencia 2015, un eveniment unic in Valencia, ce a reunit un număr foarte important de crame, de pe întreg teritoriul Spaniei, precum și o mână însemnată de profesioniști din domeniul vinului, de la Oenologi, patroni de crame la exportatori și importatori. Iubitorii împătimiți de vinuri, printre care mă număr și eu, au avut parte de o zi de neuitat, având posibilitatea de a degusta peste 600 de vinuri.

        Astăzi a fost o zi plină de intimitate, plină de surprize, prin intermediul vinurilor și al oamenilor, pământul misterios și fermecător al Spaniei s-a așezat lin și puternic în fața ochilor, nasului și papilelor mele. A fost o experiență absolut revelatoare și emoționantă, spun asta pentru că am intrat in comuniune cu niște vinuri ce trăiau într-un univers al lor, ele în sine, fiecare în parte, fiind un univers hedonistic ce așteapta să fie descoperit. 

        Înainte de a intra în vinuri, vreau să vă spun două cuvinte despre loc și oameni. 

       Hotelul care a găzduit evenimentul se numește, Balneario Las Arenas și e situat chiar pe plaja din Valencia. Toți reprezentanți cramelor, proprietari, oenologi, au fost foarte deschiși, în a ne prezenta absolut toate vinurile cu lux de amănunte, și-au luat timpul necesar, nu s-au și nu ne-au grăbit, totul foarte civilizat, relaxat și focalizat.

        Despre câteva vinuri, care mi s-au părut cele mai spectaculoase, voi vorbi în descriere în cadrul pozelor, în albumul de pe facebook, pentru fiecare vin în parte.

Cel mai interesat și important lucrur pentru mine a fost, să văd evoluția oenologiei Spaniole, o oenologie vie, care s-a împărțit in 3 categori: cea clasică, cea modernă (nu neapărat de lume nouă) și cea care a reușit să le însumeze pe amândouă (evident cea mai reușită), dar să vedem mai în detaliu ce însemană asta:

       RIOJA: Chiar și în ziua de astăzi DO Rioja, are o rezonanță istorică dar și de actulitate pentru lumea vinului de pretutindeni, vorbim despre niște vinuri cu o personalitate de sine stătătoare, o cultură vastă și foarte clar delimitată, precum și un stil propriu unic. Soiurile cele mai des întâlnite sunt Tempranillo și Graciano, Mazuelo, pe lângă acestea mai găsim pierdute câte un Cabernet Sauvignon, Syrah, Merlot și Cabernet Franc.

       În lini mari avem vinificația în stil classic, unde abundă arome de vanilie, suc de carne, marmeladă de fructe de pădure, piele tăbăcită și scorțișoară. Aceste vinuri sunt maturate o perioadă îndelungată de timp, începând de la 6 luni la 48 luni, în baricuri de stejar american și încă câțiva ani în sticlă (Crianza, Reserva, Gran Reserva). Acest stil classic, are o structură tanică foarte puternică, fapt ce permite o învechire îndelungată (nu este de neglijat nici volumul de alcool și aciditatea), însă cu siguranță nu este ceva pentru cosumatorul modern, este ceva ce necesită un efort cerebral considerabil, satisfacția fiind pe măsură.

       Pe de altă parte avem vinificația modernă, în care domină lemnul francez și se dă o deosebită importanță maturației fenolice a strugurilor. Fapt ce se transpune asupra vinului în modul următor: Nas dominat de arome de cocos, vanilie, prune uscate, dulceață și condimente. La nivel gustativ atacul, este fin, dens și elegant, taninurile sunt foarte coapte, dulcege și contribuie la o durată de viață mediocră a vinului, însă prezintă un mare plus în ceea ce privește băubilitatea față de stilul clasic.

        Spectaculoasa simbioză dintre aceste vinuri, creează un univers gustativ foarte complex, ce însumează aromele mai sus menționate și plusează cu note de lemn de cedru și alte combinați aromatice. Pentru mine această categorie de mijloc, este de neuitat, atât mirosul, cât și gustul și post-gustul sunt pe de-o parte foarte complexe și grele, pe de altă parte dulcege și senzuale, taninurile sunt dense, feminine, dar în post-gust vin și cele verzi ce dau o structură potentă vinului.

Suficient cu Rioja :).

       TORO, pentru mine Toro, este cea mai interesantă regiune a Spaniei, un DO ce are o creștere spectaculoasă în ultimul timp. Găsim aici o multitudine de vii prefiloxerice, bicentenare, vii cu un randament infim, însă cu o personalitate și un șarm ce-ți pătrunde până în tenebrele ființei.

       PRIORAT ȘI MONTSANT sunt o

altă zonă, cu niște prețuri destul de ridicate ale vinurilor, însă oferă un nivel de satisfacție peste măsura prețului cerut. Vinuri puternice, structurate, echilibrate, elaborate de cele mai multe ori din Garnacha și Carinena.

Priorat, Montsant

       JUMILLA. Aici e patria best-buy-urilor, vinuri extrem de comerciale, absolut delicioase, sunt în stare să te facă să bei câteva sticle, să jubilezi de fericire și încă să-ți mai dorești, iar dacă cumva paharul s-a golit, s-ar putea să-ți surprinzi o lacrimă solitară cum se naște în dreptul genelor. Aceste vinuri abundă în sirop de fructe de pădure, ciocolată și vanilie, iar la nivel de gust, au taninuri moi, elegante și mega-dense cu nemiluita. De cele mai mult ori sunt vinuri de autor, cu o structură similară. Soiul Monastrell, supranumit La reina del mediterraneo, este cel ce dă tonul în acestă zonă, o varietate ce cântă în ritmuri de fructe negre, vișine, cireșe amare și note afumate.

      O varietate absolut spectaculoasă ce-și face apariția și în Jumilla, este Garnacha tintorera, un soi tinctorial ce dăruiește niște vinuri deosebit de potente cu note generoase de prune, magiun de prune și epicarp de prune.

Restul zilei rămâne scrisă...în alte pagini...pentru alte ocazii.

Pozele și comentarile la vinuri aici:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.848765968514732.1073741831.323490934375574&type=1

P.S: săptămâna viitoare urmează cea super interesant, stay tuned!

Un dia con V. Gandia.

       Iată că am făcut prima ieșire din peisajul urban Valencian, ajungând în vecinătatea orășelului Utiel (centrul zonei vitivinicole Utiel-requena), situat la cam 60 de km de Valencia mamă.
       Peisajul abundă în palmieri, zone aride, zone pline de argilă roșie, arhitectură mediteraneană și nu în ultimul rând viță-de-vie. Soiul emblemă/nativ al zonei este Bobal și ocupă circa 90% din suprafața viilor, din acestă DO (denumire de origine), este al treilea soi din Spania, ca și suprafață cultivată, după Airen (varietate albă, însă cu niște calități mediocre) și Tempranillo. Sistemul de cultură cel mai folosit este En vaso, adică tufă, fără sistem de susținere.
        Prima oprire am făcut-o la gigantul Vicente Gandia, la una dintre cramele sale și anume Hoya de Cadenas. Vorbim despre o cramă tehnologizată pănâ în dinți, cu un control impecabil asupra fiecărui aspect din vinificație, de la igienă până la sistemul de adiție a gazelor inerte și controlul temperaturii. Au tancuri de oțel de capacitate mare și foarte mare (pana la 200000 litri/tanc), iar numărul de baricuri este absolut amețitor, țineți-vă bine...
17 000 de baricuri, unele mai noi, altele mai vechi. Crama are pregătit și un mic castel, pentru degustări, evenimente culturale și turism. Să trecem și la vinuri:
       SANDARA: Un vin spumos rose foarte ușor, cu doar 8% volum alcool, cred că puțin aromatizat, cu dioxid de carbon adăugat înainte de îmbuteliere și un zahăr rezidual de 80g/l. Sticla arată foarte bine, very eye-catching. Nasul dezvoltă arome intense de gem de căpșuni, mere și citrice. Gustativ este dulceag, catifelat cu note de gem de trandafiri, dar și un post-gust lung cu senzații de cireșe și căpșuni. Este o băutură reușită la cei 2 euro pe care îi cere producătorul, 3.5 euro în comerț,
5 stele din 7
       
       BO: În dialectul valencian, înseamnă bun, dar și Bobal, varietatea din care este făcut. Vintage:2012, culoare roșie cu nuanțe violete. Olfactiv este foarte potent, dezvoltă arome coapte de cireșe confiate, gem de prune afumat și ușoare accente vegetale(ardei gras). Are un atac moale, blând dar abundent ce dezbracă niște mirosuri calde de ciocolată, lemn de cedru și cafea(retro-nazal). Finish-ul aduce cu el note de piper, dar și o astringentă vioaie, conferită de niște taninuri cam necizelate, încă vreo 2 anișori la întuneric l-ar mai dezgheța. (6 euro prețul de raft)
5 stele și jumătate din 7

      CEREMONIA 2010, cupaj de Bobal cu Tempranillo și Cabernet Sauvignon. Se vrea a fi un fel de Super-Valencian :) . Să vedem dacă reușește... Note adânci, serioase de piper negru, ciocolată, mure, piele tăbăcită și lemn de cedru. Atacul este foarte taninos și face vinul foarte puțin prietenos. De asemenea este un dezechilibru gustativ, datorat acestor taninuri verzi și abundente, lipsa celor coapte și catifelate, corpolența medie și o aciditate ridicată. (12 euro prețul de raft)
5 stele din 7

      După vizita la Hoya de Cadenas, am ajuns la un alt producător uriaș/industrial de Cava (Metoda tradițională) de asemenea impecabil din toate punctele de vedere. Cu niște vinuri spumante absolut spectaculoase, în categoria lor de preț.

Hasta luego! Pe data viitoare!

Tinto del Pais

       Astăzi trecem în revisă ceea ce ar trebuii să fie un power-horse, Tempranillo-Ribera del Duero. Producătorul fiind unul mic Bodega Alto Miraltares numește arhaic acest soi, Tinto del Pais. Volum alcool 15%, baricare puțin peste 6 luni.
       Alto Mir Altares 2011 vine cu un nas ce abundă în sirop de coacăze, budincă de vanilie, însă are și un scent ciudat, sulfuros și puțină acetonă ce nu persistă prea mult. Corp mediu, cu taninuri agresive, gust puternic de cafea și cacao, final foarte piperat, tanic-uscat și lung.
        La nivel gustativ se simte ușor dezechilibrat nivelul de Glicerol, în loc să susțină taninurile verzi și aciditatea, parcă ar alerga pe o bandă solitară. Ca și nivel de preț se situează undeva în jurul a 5 euro.

5 stele din 7, motiv pentru care și review-ul este mai sărac.

Riga Crypto și Lapona Monastrell

       Revin cu un vin absolut surprinzător. Un Vin DOC Alicante (relativ aproape de Valencia), mariaj între Tempranillo și Monastrell, un fel de Riga Crypto și Lapona Enigel. Două soiuri puternice, complementare.
       Vă puteți închipuii ce fel de vin trebuie să fie, ducându-mă cu gândul la această capodoperă a lui Barbu. Așa că, să vă zic de Lapona Enigel și Crypto regele ciupercă. Tempranillo-ul domnește în regatul său, Monastrellul venind în treacăt aducând cu el note închise și umbroase, vegetale(ardei gras) și mure. Amândouă soiurile contribuie la structura tanică foarte bună a vinului, dândui continuitate în toate straturile gustative, cât și longevitate în post-gust.
        La nivel gustativ avem pronunțate notele de nucă de cocos, cireșe amare, magiun de prune, piper și tabasco. Atacul e puternic condimentat și aduce cu el senzații dulci de compot de cireșe. Finalul e lung, ușor astringent cu arome persistente de prune uscate.
        E de departe, o structură inginerească foarte bine conturată, nu este un rezultat al alinierii astrelor, ci a unui foarte bun Oenolog și a unor struguri/vinificații pe măsură. Sub pragul de 3 euro, cred că acest vin este și sper să mă înșel, imbatabil. Mai găsiți Monastrellul sub numele de Mourvedre (Franța) și Mataro (Cataluna). Face parte din vestitele cupaje GSM din Rhone și Australia.

P.S: Este un vin din 2010, adică 5 ani și este într-o stare impecabilă, un alt plus mare.

6 stele și jumătate din 7

Pământ Spaniol

      Bună dragilor, dat fiind faptul că firul vieții mele m-a adus în Binecuvântatul pământ al Valenciei, vă voi scrie în mod constant cam cum sunt vinurile aici, care e calitatea lor, în funcție de nivelul lor de preț.

       Rogu-vă, să nu aveți pretenția ca următoarele articole să prezinte doar o părere specializată, ci mai degrabă voi incerca să cuprind întregul spectru, de la consumator la oenolog.

       

       Pentru următoarele 5 luni, voi studia Oenologia într-un stil autentic spaniol (sper!), la Universitatea Politehnică din Valencia. Campusul e imens, plin de portocale și mandarine, toate decorative - am furat inofensiv una și e amară ca dracu’!

       Biblioteca este absolut încâtătoare, găsești o sumedenie de manuale de Oenologie și cărți despre vinuri și vinificare, atât in spaniolă cât și în engleză. Dar mai multe detalii vor veni cu următoarele articole, acum să trecem la un vin:

Juan de Juanes (adică Don Juan al Don Juan-ilor), soi: Petit Verdot, an: 2013. Ca și clasare geografică, vorbim evident de Valencia :D astăzi, DOC Vall Dels Alforins. Ca și bani vorbim de un vin de 5 euro, deci aproximativ 23 de lei.

       Culoare roșie, grasă, violacee. Nas fructat, cu arome de fructe negre, foarte curat lucrat, aduce și a căpșună cu frișcă/vanilie. Atac sprinten, cu note de mure și vanilie, corp mediu, post-gust intens taninos cu gust de clorofila, piper verde și peperoncino. Enologic și mirenește vorbind este o reușită în această categorie de preț. Întrunește cu brio, atât caracteristicile de soi, cât și rafinementul unui meșteșugar priceput (fie vorba între noi, se simte chipsul de stejar american, mi-e greu să cred că a văzut o baricare solidă, veritabilă, cu toate că producătorul susține că a fost maturat timp de 7 luni in barrique american și francez).

       Una peste alta, 5 stele și jumătate. See you next time!

Mimi cea frumoasă

       Mimi Roșu de Bulboaca 2011(undisclosed wine varieties), e un vin cât se poate de inteligent, realizat cu o finețe deosebită de către vecini noștri dragi basarabeni.
       De câțiva ani încoace, tot încerc să mă conving că RM a înțeles ce înseamnă vinul roșu ușor de băut, complex, elegant, dar cu mult vino-încoa. Un vin care să ceară după fiecare gură, o altă gură. Evident, pentru asta ai nevoie de o textură bogată, o aciditate suficientă, un fruct bogat și ușor, dar cel mai important de un post-gust prietenos și plin, cu note catifelate și dulci.
       Până astăzi, dacă cumva se făcea să găsesc un vin armonios olfactivo-gustativ, amăreala din post-gust termina toată idila într-o amorțeală seacă și anesteziantă.
       La Mimi acasă ˝cuptorul vinului˝ coace o licoare ce abundă în taninuri dulci și elegante. Sincer până la acest Goodwine, nu am mai auzit de ei, am găsit pagina lor de facebook, să vă clătiți ușor ochii.
       Organoleptic, vinul se tolănește în pahar în nuanțe sângerii-deschise, apoi etalează o paletă aromatică finuță, curată, ce așează rând pe rând, cireșe pârguite, fum dulce, rom și violete.
       Coborând sub brâu, la partea cu adevărat emoționantă, se preling ușor senzații și artificii cărnoase, vegetale, de piper verde dar și vanilie respectiv magiun de prune. Finish-ul e vibrant și încântă printr-o fructuozitate proaspătă, fapt ce mă duce cu gândul fie la un vin mai tânăr, fie la un Margaux(Chateau Marquis de Terme).
       Ar merge de minune cu o mămăliguță cu smântână de bivoliță și sote de ciuperci cu vită.

6 stele din 7

White Thracia, Castra Rubra

       Bună seară, știu long time no see, dar winemaking-ul mi-a solicitat până și ultima picătură de sânge-vin-creativitate.
       Vinoteca celor de la Real, din Constanța este absolut impresionantă pentru un Hypermarket. Mi-a făcut cu ochiul, printre statuile din Rhodos, ale vinurilor mari și foarte mari de Bordeaux și Toscana, un vin bulgăresc, alb, sec alcătuit din Sauvignon Blac și Semillon, creat de crama Castra Rubra, tocmai din valea Tracică. So that sounds preety goooood.    
       Sticla arată chiar bine, e impunătoare, cu un cocoș!? pe eticheta, predomină culorile închise. Totuși este prea grea și prea impunătoare, pentru un vin alb ce nu a pupat lemnul nici măcar din greșeală. Să vedem ce are vinul de spus:
       Nas blând ca și o adiere de vânt, curat precum aerul de munte cu pufuri joviale de mere, coajă de lămâie, rodie, flori de soc și o construcție schilodită, intrigantă de vanilie și scorțișoară. Gura îți este cucerită instant, ai impresia că o pară williams se topește încet și-ți îmbracă limba. O limbă ce capitulează în fața acestui eros gustativ.
       Corpul este amplu și proaspăt, precum un templu ce abundă în ferestre deschise. Aciditatea e și ea o fată morgană, o vezi o simți, vrei să muști din ea plin de nesațietate, însă ea repede se scurge în dunele corpolenței...lăsând loc unui fior complex și echilibrat.
       Aromatic aduce aminte de pomello, miere, corcodușe galbene coapte și mere Granny Smith. Dacă cumva, ești la fel de greu de cucerit precum Sarmizegetuza, atunci cu siguranță post-gustul are să-ți vină de hac, acesta e lung, mineral, puternic-șarmant și delicios. Culoarea la final: galben-verzuie, light ușor ceroasă.
       Culinar văd acest vin susținând foarte bine un preparat clasic pentru sudul Italiei și anume Linguine con le cozze.

       5 stele și jumătate din 7

ValDeAurum

        Ma găsesc din nou nevoit să scriu, dorința de a vă împărtăși, pe cât posibil prin intermediul cuvintelor, minunăția acestui vin spaniol absolut nebun, ma consumă cu necruțare. E vorba de un vin din Ribera del Guadiana, cosecha 2004, crianza. În 2010, l-am primit în urma unui parteneriat al liceului unde am profesat ca elev, cu o alta școală omoloagă din zona respectivă.
      Vinul e o ediție limitata de 6000 de sticle și e un VIN euforic nestăvilit, un armăsar pur-sânge. Cu greutate degust din el, fiindcă taninurile și aciditate sunt încă la cote înalte, iar împreună cu buchetul de învechire, formează un trio cu o durabilitate substanțială.
       Derularea aromatică la nivel de buchet, este cu adevărat nerușinată începe cu note puternice, de piele, tutun, zmeură și prosciutto apoi ca și cum deja nu ar fi fost de ajuns, trece la arome de coajă de castravete, pepene galben, bomboane cu mentă, scorțișoară, piper negru și ciuperci. E un spectacol, credeți-mă pe cuvânt.
      Gura îți este cucerită la propriu de acest vin invadator, nu are nici o armă să-i reziste. Aproape instant, taninurile cuceresc toată cavitate bucală și nu dau nici un semn cum că vor să plece. Aromele coboară ușor, ca pe un derdeluș pe toată limba și te direcționează ba înspre, pomodori secchi, biftec tartar, tarhon, piper, vanilie și alte surprize care sunt doar la nivel de senzații.
      Dacă aș mai avea, v-aș da la toți câte o sticlă din acest vin, pentru mine a reprezentat, că e cam gata, o bucurie veritabilă. Sper doar să pot să creez și eu un vin măcar pe jumătate atât de bun, pe cât e acesta.
      V-am pupat.

      6 stele și jumătate din 7.

Cabernet de Ostrov

       E primul review pe care îl fac, pentru un vin de la Domeniile Ostrov, cu toate că am avut plăcerea de a degusta vinurile lor, de nenumărate ori. Este vorba de un Cabernet Sauvignon, Reserve, 2011, 12,5% volum alcool, DOC-CMD Oltina, îmbuteliat în Septembrie 2012, a avut parte şi de o maturare în baricuri franţuzeşti, poposire nu prea lungă, dar nici de neglijat.
       Este un vin deosebit de uşor de înţeles şi de băut, nu are nici-un colţ ascuns. Aromele volatile, sunt în mare parte vegetale plus cîteva hint-uri de cafea măcinată, cacao, ciuperci, mure şi piper negru. Taninurile sunt destul de verzi, dar nu sunt dezagreabile, însă în combinaţie cu corpul robust şi lipsit de forţă, se creează un mic dezechilibru.
       Reluînd calea aromelor, găsim un iz înţepător de măr proaspăt tăiat şi căpşuni deteriorate, posibil din pricina unei uşoare fermentaţii manitice, dar şi iaurt de fructe, imprimat atît în nas cît şi în gust.
      Gustativ, lemnul îşi face simţită prezenţa din plin, prin aromele de ciocolată şi vanilie. Probabil că va arăta mai bine peste un an de zile.


      5 stele din 7

Din cetatea Clujului

        Încă un Pinot Noir şi din păcate încă un vin căruia îi lipseşte personalitatea cu desăvîrşire. PN, La Cetare 2010, al celor de la Crama Oprişor, îşi numeşte aromele îşi dă arama pe faţă, înţeapă cu ciocolată, vanilie, peperoncino, scorţişoară şi tiramisu.
       Ne înţălegem bine, dar nu exista nici o comunicare intimă la mijloc, nu-mi vorbeşte despre el, îmi vorbeşte doar în note şi arome comune, comune cu orişicare alt vin baricat, că-i Merlot că-i un Cabernet mediocru.
       Suculenţă are, însă îi lipseşte cu desăvîrşire eleganţa, stofa, îndemnul spre descîntec. În gură mai ceva tuse vegetale, mai ceva vanilie, cireaşă şi afine, cam atît.
       Poate e prea tînăr, suntem din generaţii diferite şi e normal să apară divergenţe, însă la înţelepţit se lasă doar mîndria şi bucuria ţării.
       Post-gustul săracul, şi-a uitat mărimea la pantofi, e prea scurt şi în aceeaşi notă cu restul peisajului.
       Una peste alta, este un vin la nivel mediu, la valoarea lui reala, în jur de 5 euro, după umila-mi părere.
       E un vin pe care-l voi uita repede cu sau fără voia mea.

P.S: Nu vreau să par răutăcios, e un vin corect, dar PN-ul e pasiunea mea numărul 1, în materia de soiuri/vinuri şi sunt tare exigent şi capricios la el, de acolo şi patosul meu...

       5 stele din 7