vineri, 17 ianuarie 2014

Chip cioplit, auriu, de la Vinarte!

       E lună plină, cerul e curat ca lacrima, iar frigul îngheață fiecare rază de lumină antropică sau naturală. Peisajul își cere tributul necurat... un capricorn, așa că pe nerăsuflate, am deschis o sticlă de Castel Bolovanu Cabernet Sauvignon, 2010, Vinarte, podgoria Sâmburești, aka: purtătorul de coarne de aur.
       Sângerează lent, voluminos, vâscos și călduț, își etalează aromele ferme și bine conturate de coacăze, mure , magiun afumat, piele, vanilină și piper verde. Mirosul ațâță instinctul fără a se poticnii în complezanțe, te mână să îmbuci din carnea-i vânată.       Carne de-o textură medie, cu taninii bine clădiți, astringent, sec și serios. Post-gust-ul e lung și anesteziază cavitatea bucală. E exact ce mă așteptăm spre bucuria mea. Un Cabernet Sauvignon old-school sau mai bine spus... Nu de Lumea nouă!
      Din câte văd: are nebunească ambiție de a fi el însuși, fără povești cu drojdii, enzime, tanini și multe alte dopante vinicole.
 
        PS: alăturați-i vinului carne(steak, mușchiuleț de porc cu ciocolată amăruie)
 
        5 stele și jumătate din 7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu