Se afișează postările cu eticheta spania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spania. Afișați toate postările

marți, 17 februarie 2015

Un dia con V. Gandia.

       Iată că am făcut prima ieșire din peisajul urban Valencian, ajungând în vecinătatea orășelului Utiel (centrul zonei vitivinicole Utiel-requena), situat la cam 60 de km de Valencia mamă.
       Peisajul abundă în palmieri, zone aride, zone pline de argilă roșie, arhitectură mediteraneană și nu în ultimul rând viță-de-vie. Soiul emblemă/nativ al zonei este Bobal și ocupă circa 90% din suprafața viilor, din acestă DO (denumire de origine), este al treilea soi din Spania, ca și suprafață cultivată, după Airen (varietate albă, însă cu niște calități mediocre) și Tempranillo. Sistemul de cultură cel mai folosit este En vaso, adică tufă, fără sistem de susținere.
        Prima oprire am făcut-o la gigantul Vicente Gandia, la una dintre cramele sale și anume Hoya de Cadenas. Vorbim despre o cramă tehnologizată pănâ în dinți, cu un control impecabil asupra fiecărui aspect din vinificație, de la igienă până la sistemul de adiție a gazelor inerte și controlul temperaturii. Au tancuri de oțel de capacitate mare și foarte mare (pana la 200000 litri/tanc), iar numărul de baricuri este absolut amețitor, țineți-vă bine...
17 000 de baricuri, unele mai noi, altele mai vechi. Crama are pregătit și un mic castel, pentru degustări, evenimente culturale și turism. Să trecem și la vinuri:
       SANDARA: Un vin spumos rose foarte ușor, cu doar 8% volum alcool, cred că puțin aromatizat, cu dioxid de carbon adăugat înainte de îmbuteliere și un zahăr rezidual de 80g/l. Sticla arată foarte bine, very eye-catching. Nasul dezvoltă arome intense de gem de căpșuni, mere și citrice. Gustativ este dulceag, catifelat cu note de gem de trandafiri, dar și un post-gust lung cu senzații de cireșe și căpșuni. Este o băutură reușită la cei 2 euro pe care îi cere producătorul, 3.5 euro în comerț,
5 stele din 7
       
       BO: În dialectul valencian, înseamnă bun, dar și Bobal, varietatea din care este făcut. Vintage:2012, culoare roșie cu nuanțe violete. Olfactiv este foarte potent, dezvoltă arome coapte de cireșe confiate, gem de prune afumat și ușoare accente vegetale(ardei gras). Are un atac moale, blând dar abundent ce dezbracă niște mirosuri calde de ciocolată, lemn de cedru și cafea(retro-nazal). Finish-ul aduce cu el note de piper, dar și o astringentă vioaie, conferită de niște taninuri cam necizelate, încă vreo 2 anișori la întuneric l-ar mai dezgheța. (6 euro prețul de raft)
5 stele și jumătate din 7

      CEREMONIA 2010, cupaj de Bobal cu Tempranillo și Cabernet Sauvignon. Se vrea a fi un fel de Super-Valencian :) . Să vedem dacă reușește... Note adânci, serioase de piper negru, ciocolată, mure, piele tăbăcită și lemn de cedru. Atacul este foarte taninos și face vinul foarte puțin prietenos. De asemenea este un dezechilibru gustativ, datorat acestor taninuri verzi și abundente, lipsa celor coapte și catifelate, corpolența medie și o aciditate ridicată. (12 euro prețul de raft)
5 stele din 7

      După vizita la Hoya de Cadenas, am ajuns la un alt producător uriaș/industrial de Cava (Metoda tradițională) de asemenea impecabil din toate punctele de vedere. Cu niște vinuri spumante absolut spectaculoase, în categoria lor de preț.

Hasta luego! Pe data viitoare!














duminică, 8 februarie 2015

Tinto del Pais

       Astăzi trecem în revisă ceea ce ar trebuii să fie un power-horse, Tempranillo-Ribera del Duero. Producătorul fiind unul mic Bodega Alto Miraltares numește arhaic acest soi, Tinto del Pais. Volum alcool 15%, baricare puțin peste 6 luni.
       Alto Mir Altares 2011 vine cu un nas ce abundă în sirop de coacăze, budincă de vanilie, însă are și un scent ciudat, sulfuros și puțină acetonă ce nu persistă prea mult. Corp mediu, cu taninuri agresive, gust puternic de cafea și cacao, final foarte piperat, tanic-uscat și lung.
        La nivel gustativ se simte ușor dezechilibrat nivelul de Glicerol, în loc să susțină taninurile verzi și aciditatea, parcă ar alerga pe o bandă solitară. Ca și nivel de preț se situează undeva în jurul a 5 euro.

5 stele din 7, motiv pentru care și review-ul este mai sărac.

vineri, 6 februarie 2015

Riga Crypto și Lapona Monastrell

       Revin cu un vin absolut surprinzător. Un Vin DOC Alicante (relativ aproape de Valencia), mariaj între Tempranillo și Monastrell, un fel de Riga Crypto și Lapona Enigel. Două soiuri puternice, complementare.
       Vă puteți închipuii ce fel de vin trebuie să fie, ducându-mă cu gândul la această capodoperă a lui Barbu. Așa că, să vă zic de Lapona Enigel și Crypto regele ciupercă. Tempranillo-ul domnește în regatul său, Monastrellul venind în treacăt aducând cu el note închise și umbroase, vegetale(ardei gras) și mure. Amândouă soiurile contribuie la structura tanică foarte bună a vinului, dândui continuitate în toate straturile gustative, cât și longevitate în post-gust.
        La nivel gustativ avem pronunțate notele de nucă de cocos, cireșe amare, magiun de prune, piper și tabasco. Atacul e puternic condimentat și aduce cu el senzații dulci de compot de cireșe. Finalul e lung, ușor astringent cu arome persistente de prune uscate.
        E de departe, o structură inginerească foarte bine conturată, nu este un rezultat al alinierii astrelor, ci a unui foarte bun Oenolog și a unor struguri/vinificații pe măsură. Sub pragul de 3 euro, cred că acest vin este și sper să mă înșel, imbatabil. Mai găsiți Monastrellul sub numele de Mourvedre (Franța) și Mataro (Cataluna). Face parte din vestitele cupaje GSM din Rhone și Australia.

P.S: Este un vin din 2010, adică 5 ani și este într-o stare impecabilă, un alt plus mare.

6 stele și jumătate din 7

luni, 16 iunie 2014

ValDeAurum

        Ma găsesc din nou nevoit să scriu, dorința de a vă împărtăși, pe cât posibil prin intermediul cuvintelor, minunăția acestui vin spaniol absolut nebun, ma consumă cu necruțare. E vorba de un vin din Ribera del Guadiana, cosecha 2004, crianza. În 2010, l-am primit în urma unui parteneriat al liceului unde am profesat ca elev, cu o alta școală omoloagă din zona respectivă.
      Vinul e o ediție limitata de 6000 de sticle și e un VIN euforic nestăvilit, un armăsar pur-sânge. Cu greutate degust din el, fiindcă taninurile și aciditate sunt încă la cote înalte, iar împreună cu buchetul de învechire, formează un trio cu o durabilitate substanțială.
       Derularea aromatică la nivel de buchet, este cu adevărat nerușinată începe cu note puternice, de piele, tutun, zmeură și prosciutto apoi ca și cum deja nu ar fi fost de ajuns, trece la arome de coajă de castravete, pepene galben, bomboane cu mentă, scorțișoară, piper negru și ciuperci. E un spectacol, credeți-mă pe cuvânt.
      Gura îți este cucerită la propriu de acest vin invadator, nu are nici o armă să-i reziste. Aproape instant, taninurile cuceresc toată cavitate bucală și nu dau nici un semn cum că vor să plece. Aromele coboară ușor, ca pe un derdeluș pe toată limba și te direcționează ba înspre, pomodori secchi, biftec tartar, tarhon, piper, vanilie și alte surprize care sunt doar la nivel de senzații.
      Dacă aș mai avea, v-aș da la toți câte o sticlă din acest vin, pentru mine a reprezentat, că e cam gata, o bucurie veritabilă. Sper doar să pot să creez și eu un vin măcar pe jumătate atât de bun, pe cât e acesta.
      V-am pupat.

      6 stele și jumătate din 7.

miercuri, 10 aprilie 2013

Coronas 2005, un an reusit

Mi-a fost dor de un vin spaniol, asa ca m-am hotarat sa ma duc la sigur, pe mana celor de la Torres. Am scotocit prin crama si am gasit 2 sticle de Coronas din 2005. Cei de la Torres se mandresc cu acest brand, ca fiind cel dintai vin creat de ei si unul dintre primele marci spaniole, fiind inregistrat pentru prima oara in 1907! Coronas este un cupaj de Tempranillo si un "strop" de Cabernet Sauvignon, din DO Catalunya. Debusonarea a decurs cu greutate, dopul fiind imbibat in proportie cam de 30-35% in vin. La intalnirea cu pocalul, mi-a dezvaluit culoarea sa visinie, intensa cu borduri negricioase. Aromele de truffe, masline si piele, se aseaza bland pe fundalul de cafea si paine prajita. Gustativ avem un corp sanatos, insotit de  arome de ciocolatat, marzipan, lichior de visine si piper verde. Taninii sunt putin cocosati, iar globalizarea si productia masiva, priveaza vinul de o personalitate pe masura numelui sau. Finalul, este mediu , usor astingent, nimic special. Va invit sa vedem impreuna, peste 2 ani, cum se prezinta sticla cu numarul 2, asta daca ne tine Dumnezeu sanatosi.

5 stele si jumatate din 7

vineri, 22 februarie 2013

Vinul tau de Dragobete...




Passion de Bobal 2010, asa se numeste vinul faurit din soiul de struguri Bobal. Soi originar din DO Utiel-Requena, regiunea Valencia, unde 90% din plantatiile de vita-de-vie sunt plantate cu Bobal. La nivelul Spaniei, este al treilea cel mai cultivat soi de struguri, dupa Airen si Tempranillo. Din descrierea sa mai aflam, ca mustul obtinut din acest soi, contine cantitati peste medie de resveratrol dar si un substrat substantial de tanini si antociani. Vinul a beneficiat si de o maturare in baricuri noi de stejar frantuzesc timp de 6 luni. La intalnirea cu peretii transparenti ai paharului, vinul se arata rosu intens cu o roba adanca si violeta. Nasul e ca si jocul de-a v-ati ascunselea, ba e plenar, ba e absent, ba cu arome de marmelada, visine si ciocolata neagra, ba cu senzatii de petale de trandafir si rahat. Atacul este unul catifelat, rotund, amintindu-i palatinului de bolta sa arcuita si improscata cu fructe rosii, jeleu de portocale si ciocolata. Finish-ul este mediu, cu tente vanilate si unt. Il gasit la magazinul La Chambre, din Cluj-Napoca, str. Napoca. Enjoy it!

5 stele din 7