miercuri, 31 iulie 2013

Feteasca Neagră

       Mă simt intru cȃtva, ȋncurcată apucându-mă de scris, poate că mi-am pierdut îndemânarea de la atâta fier, lemn și sticlă. Ba parcă, mi-ar poruncii cineva, să mă avântur în pahar și să-mi dau drumul la limbă. Nu! La naiba, eu am nevoie preludiu, pentru a mă putea exprima, la nivelul meu aristocratic. Ori cum vreau eu, ori deloc. Nu sunt un pișat de 10 lei, pe care să-l vâri în pahar, măi tembelule. Degeaba mă tot presezi, că nu vei scoate nimic de la mine, decât 750 ml de dezamăgire.
       Dar totuși cine sunt eu? nu vă grăbiți să întrebați naratorul, este la fel de habarnist ca și voi. Poate ar fi mai de folos, să mă întreb despre patimile mele, decât despre faptele vieții mele.Ciclul vieții mele, îl știm cu toții, sunt supusă nașterii și inevitabil morții. Sunt febrilă, nărăvașă, țigancă decadentă și o doamnă aleasă, doar cu cei ce se obosesc, să vadă mai departe, de dimensiunea mea profană, cărnoasă. Iubesc să intru în acest dans hipnotic, în care sunt vânată și transfigurată într-o fărâmă de viață de om.
       Ca să nu va lungesc agonia flăcăilor, sunt Feteasca Neagră ( grijă mare la impostoare ). Am să mă prezint vouă, în doi ani diferiți și în trei ipostaze de sine stătătoare. Însă nu am venit sigură, ci alături de mult-bârfită Tămâioasă Românească. Ea este o artistă, catalogată, ca fiind de-un orgoliu infernal. Cică, de câte ori își face apariția, se uită-n jur ca să priceapă, dacă vre-un băietan din public îndrăznește să n-o recunoască. Inițial, băietanii se-apropie din curiozitate, însă văzându-se prinși în parfumurile amețitoare, apropierea capătă o frecvență de viciu.
       Dar să revenim, la mine: am fost crescută, într-un"cartier" sărăcăcios din Dealu Mare, sărăcăcios pentru că solul din care m-am hrănit, era din calcar, cretă, piatră. Ve-ți spune că am devenit mai puternică, călită...poate aveți dreptate. Cu toate că solul este cum v-am spus, de soare nu am dus lipsă. Cocoțată pe colina Istriței, zilnic mă scălda Domnul în văpaie fierbinte de miere cerească. 
Nu vreau să mă plâng, dar acoperiș deasupra capului nu am avut niciodată, nici că mi-ar fi trebuit, noapte de noapte, luna și stele mi-au fost acoperământ. De multe ori însă am suferit, de pe urma ploilor, secetei și bolilor-dăunătorilor aferenți, precum și din pricina grindinei devastatoare. Poate că nu e bine, că sunt atât de săracă, dar nici să ai tot ce-ți trebuie nu e bine. Strămoșii mei, erau mai săraci și mai fericiți, pentru că rămâneau în contact cu natura.
       Privirea mea e arzătoare, ochii de catifea, iar carnația vișinie. În ipostazele din 2012, predomină violetul, iar în cea din 2009 cărămiziul. În prima ipostază(2012), sunt proaspăt ieșită din butoi de stejar românesc de 225 de litri, la a doua trecere. De îndată ce vei îmbuca din mine, îmi vei simții vigoarea febrilă, dar mai-nainte ai să te apropii de mine, iar aromele mele intense, de scorțișoară, piper, curry și vișinată, au să te facă să mă vrei în pieptul tău de mai multe ori. Iar eu voi veni de fiecare dată, cu câte ceva în plus, fie că e mentă sau coajă de portocală. Gura am să ți-o atac, blând, am să te las să-mi guști din voluptate, din coapsele-mi rotunde și dulci, apoi vei visa la ciocolată, magiun de prune, scorțișoară și vișină. Sunt puternică, te vei simții tot mai atras de mine, vei vrea să devii neatent, însă îți recomand să ai rațiunea și vigilența la îndemână, pentru mine 15 grade alcoolice, înseamnă o fetișcană de rând, eu am fost lăsată la supra-coacere, știu ce înseamnă zahărul și deshidratarea și forța pe care o capeți prin acest regim ascetic.
       Ce-a dea doua ipostază, mă găsește proaspăt dezgolită din protectorul butoi de stejar, care spre deosebire de cel menționat anterior, este nou. La vedere sunt la fel de prețioasă, însă spre deosebire de sora mea, care și-a păstrat tipicitatea cu capul sus, eu din conviețuirea cu lemnul nou, am căpătat arome de vanilie și ciocolată albă, precum și o scorțișoară mai accentuată. În timp, vei vedea că o voi depășii, ca și complexitate. Infruptandu-te din mine, gura ta va devenii sclava corpolenței mele, elegante și năbădăioase, vei fi intrigat de aceste contraste precum și de nota pură de cireașă amară.
       Ultima ipostază și cea dintâi întrupare, mă găsește matură, cu straie cărămizii. Aromele mele nu mai sunt, obraznice, ci sunt decadente, cu toate că abundă în caramel, gem de vișine, scorțișoară și amaretto. Eu nu mă mulțumesc doar să-ți ademenesc papilele, trebuie să-ți cuceresc fiecare petic de carne și să-mi las amprenta de vigoare și armonie asupra fiecărei biete celule.
       Aș fi vrut să-și așterne gândurile și Tămâioasa, dar e prea orgolioasă, pentru a contura un articol în comun cu mine, așa că rămâne pe următoarea dată. 

Partea II : http://dariuswine.blogspot.ro/2013/08/tamaioasa-romanesca.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu