Tămâioasa Românescă

       Feteasca, e ceva aparte pe această scenă a teatrului hedonist românesc. E mai vorbăreață și năstrușnică draga de ea. Nu mă dezic de orgoliul meu, face parte din suflul meu și îmi conturează personalitatea. Eu sunt mai aromatică, înțeleg mai bine valențele naturii umane. Păcatele ei nu-i permit să acompanieze un distins desert, zahărul necesar, ar ucide-o, ar face-o de neînțeles și cine mai știe câte altele. Cu toate că lumea mă vede ca o artistă, din pricina parfumului meu natural, eu vă spun că sunt mai degrabă o măicuță, o soră, o stareță. Chiar și o Mantis Religiosa(Călugăriță), care se roagă pentru Soare(hrană) și pentru iertarea păcatelor semenilor, fiind însă prima care comit aceste păcate ritualice. Ei!... eu nu-mi voi ucide semenii devorând trupul acestora, pentru a-mi îndeplinii destinul, să nu vă gândiți la așa ceva.
       Eu duc o mare povară de arome, zahăr și fragilitate. Eu aș vrea ca lumea să-și verse-n mine toate păcatele sale, aș vrea să fiu pentru păcatele oamenilor, cum este acea bandă lipicioasă pentru muște. Cum altcumva poți îndrepta păcatele comise, împotriva semenilor, decât purtând povara acestor păcate. Poate fi o sarcină mistică păcătuirea,  păcătuirea intensă și frecventă, pentru a epuiza încărcătura de rele, pe care demonul, le pretinde de la omenire, în consecință pentru a-i despovăra pe frații și surorile noastre mai slabe, neînstare să exorcizeze aceste tumori ce i-au înrobit. Doresc să fiu tămâia ce atrage răul, îl înghite și îl trimite înapoi în neant, nu tămâia ce alungă întunericul prin lumina sa.
       De aceea astăzi, vin  purtând insemnele celor două extreme, cea seacă și cea dulce. Cea dulce, născută în 2011, iar cea seacă(sec) în 2012.
       În anul 2012, m-am dus la supracoacere, astfel am căpătat o culoare portocalie, atipică, ce aduce a Tămâioasă bătrână. Mi-am format un profil aromatic, bogat, original, dulceața atingerilor senzuale de miere de tei, soc și stafide, trădând vinificarea în sec. În gură, glicerolul mă va îndulcii și-ți va învăluii întreaga cavitate bucală, lăsând doar o bucățică de limbă, nesimțită în fața acestui spectacol gustativ. Aciditatea este atât de bine integrată, încât ți-ai amintii de ea, doar în lipsă ei.
       În anul 2011, am acumulat peste 320 grame de zahăr, a fost un an tare bun, aș putea spune că m-am iluminat. Vinificată în dulce, consider că sunt exprimarea perfectă a unei Tămâioase Românești. Culoarea, este galbenă plină precum fânul. Zarea o sfințesc cu multă tămâie, apoi atac cu arome de flori de tei și soc, precum și senzații de pomello și lychee. Gura ți-o ling, cu multă miere, ananas și floare de salcâm, totul într-o notă de delicatețe și finețe. Durata post-gustului nu poate fi determinată, deoarece, gura este mereu alimentată de o nouă înghițitură hapsână. Să vă mai spun ceva, după 24 de ore, lăsată singură să zac în pahar, în cramă, am fost aceeași Tămâioasă, plus câteva arome noi, cum ar fi piersica coaptă și deloc note oxidative.
       Nu mi-am spus numele, până acuma, din orgoliu, ar fi trebuit să mă cunoașteți, până acuma, dar fie, Tămâioasă Românescă, Nomibo, Dealu Mare.

Partea I: http://dariuswine.blogspot.ro/2013/07/feteasca-neagra.html