Pivnita-mama, hraneste sugarul(vinul), cu esenta realitatii istorico-geografice, temporale, supuse simturilor animale, dar si cu esenta celeilalte lumi, ale spiritului, ale imaginarului. Unele vinuri, isi vor insusii aceste doua realitati, traind si daruind simultan, perechea de suflari ale vietii. Astfel, Ingurgitand vinul ales, propulsarea pe marginea prapastiei ce desparte cele doua realitati, naste un "Carpe Diem", profund ancorat intr-o dimensiune umana, sensibila si cu o identitate de sine statatoare.Luna iunie, capricioasa, stavileste valul de caldura, ce sta sa se asterne peste zari, fapt ce m-a directionat si pe mine, catre un vin rosu, italian, compus in cea mai mare parte tot din Sangiovese, de la care sincer nu am avut pretentii prea ridicate. Chianti DOCG, Stazione di Posta, 2009, sec, 12,5 volum alcool. Pus la pastrare, in luna aprilie a anului 2010.
In primele 24 de ore, vinul nu a spus nimic, nu tu arome, nu tu note, degeaba ma rugam eu de el, ca ba mi pofta, ba mi sete, ba mi-e drag, nu a cedat la nimic, al dracului de vin. Fara a avea vreo tragere de inima, i-am mai dat o zi, sa se obisnuiasca cu soarta, inevitabila. La expirarea termenului, a inceput sa mai arunce cu niste vorbe, ici pe colo, ba ca e "piu caldo, piu freddo".
Pe langa fitze si bosumflari, cam asta am gasit in pahar: Un nas static, cu o aciditate volatila deranjanta insotita de arome de piele, ciocolata, capsuni si piper. Gustativ prezinta o textura atoasa, pesemne ca e dezechilibrat, taninii sunt vulgari si amari, iar aciditatea o simti din plin in stomac si in post-gust. Iti lasa impresia ca s-au imbatat, atat taninii cat si aciditatea si se bat cu pumnul in piept, care mai de care. Si sa nu fiu atat de acid, corpolenta este buna, ferma, iar aromele de ciocolata si coacaze, mai inmoaie atacul. Doamne ajuta, ma duc sa mai imi incerc norocul odata.
4 stele si jumatate din 7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu