Acesta este un Cabernet, de care m-am îndrăgostit la Transylvania Wine Fair, din Octombrie 2013. Așa că l-am luat cu mine, pentru a mă mai bucura, câteodată, de el.
E un Cabernet ce se intersectează cu lumea veche, prin consistența corpului, culoarea rubinie/nobilă, dansul fluid lipsit de vâscozitate, hipnotic, parcă ar fi o floare carnivoră, ce-și pândește activ prada, având răbdarea unei statui. Lumea nouă o găsim în dulceața nasului, care excelează în arome de violete, piele, tutun, aduce a un cappucino plin de mirodenii, dar și în taninii, care cu toate că sunt rotunzi, sunt și feminini și cam lipsiți de eleganță.
E un "hibrid" tare reușit. În gură, vigoarea conturează o siluetă ispititoare și purtătoare de gem de măcieșe, fructe negre uscate și cireșe amare. Pe același tot își încheie prestația, lăsând în urmă un palatin, fermecat pentru minute bune.
Ceea ce mă intrigă este faptul că, micile defecte pe care le are, îl fac și mai enigmatic,contribuie la farmecul lui, așa cum și o spărtură dintr-o statuie antică, subliniază și mai tare desăvârșirea acesteia.
Mi-a venit ca și-o mănușă în seara aceasta,CS-ul din 2008, e unul dintre acele vinuri care-și pun amprenta și intră în simbioză cu tine, pe o frecvență înaltă să fim bine-înțeleși. Cred că vinurile pe care le ajungi să le îndrăgești, seamănă cu sexul ființei iubite, care are un desen special, unul cizelat conturat de însăși divinitatea, atât de unic ca și "Poarta Sărutului" de Brâncuși. Cufundat în vinul iubit și între picioarele unde ai ales să domiciliezi, te afli mereu între asfixiere și înviere.
6 stele din 7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu