luni, 4 februarie 2013

La cetate, Feteasca neagra 2010




     Vin rosu, sec, 14,6% alcool. O realizare interesanta a celor de la Crama Oprisor, care au reusit sa insufle personalitate acestei F.N. care nu exceleaza la nici un capitol, dar tipicitatea de soi este prezenta. Culoare este intensa, de un rosu rubiniu cu reflexii violacee. Nazal debuteaza cu note de cirese, coacaze, scortisoara, iasomnie, rahat, totusi nu e o bomba de fruct, e rafinat si rotund. Gustativ primar, suntem acaparati de note de lemn, piper, dafin, iar secundar avem senzatii de menta si ciocolata cu marzipan. Post-gustul este bland si condimentat si nu se lungeste prea tare. Ei "buba", vine in cazul atacului, care este dezechilibrat de alcool, dar si de taninii inca verzi, in mod cert inca un an in pivnita nu i-ar strica.

4 stele si jumatate din 7 ( cu indulgenta pentru potential )

duminică, 3 februarie 2013

Symposion ecologic la Corso


Subiectul degustarii de astazi, vine de la Crama Francu, Vifrana, la Corso, in atentia hedonistilor insetati. Crama Francu este un jucator relativ nou, pe piata vinului. Podgoria infiintata in 2006, este situata in vestita zona Adamclisi(dobrogea). Loc unde dacii si romanii, au cam uitat de Bachus si-au plecat urechea mai degraba catre Marte. Prea putin se stie si se vorbeste in Romania de vinul bio, de strugurii certificati
ecologic. Producatorul de fata cultiva strugurii in aceasta maniera, refuzand ingrăşăminte chimice, insecticide, fungicide şi erbicide de sinteză. Prezentarea si explicarea vinurilor a fost sustinuta de catre somelierul Delia Banga. Iata si impresiile lasate de inculpatii serii:

Patrician rose, 2012, ataca paharul cu fructul sau proaspat alaturi de culoarea roz-violacee. Topaie cu arome de grapefruit, capsuni, trandafir si lamaie. Gustativ este ierbos, fresh, dulceag(vinul nu este dulce), corp placut, ceea ce face vinul foarte baubil. Finish-ul este mineral, prea alcoolic. Una peste alta este un rose reusit dar cam lipsit de personalitate.
Symposion Chardonnay 2011, vine cu o culoare galben-pai, un nas citric cu senzatii de merisoare?! Dezvolta o aciditate foarte buna acompaniata de o onctuozitate pe masura si arome de unt, iarba, fragute si grapefruit.

Patrician Pinot noir 2010, culoare, bordo. In nas sesizam note de fructe rosii, zmeura, ciocolata si rugina. Pe palatin, gasim arome de iaurt, visinata, dude, coacaze si capsuni.

Symposion Feteasca neagra 2011, culoare rosie-vie. Din nou nazal sunt intampinat de aceasta aroma atat de insitenta si intensa de visina(visinata) precum si de piper, must, fum si ciuperci de padure. Gustativ denota arome de ghiciti...Visinata, excelent! compot, cacao si fum.

Symposion Cabernet sauvignon 2011, culoare rosu-intens. Nazal ne strapunge violent cu arome de iarba, fructe rosii, cirese, si un iz neplacut de sosete. Gustativ ne aminteste de cirese coapte si fan.

Symposion Syrah 2011,  culoare rosie cu borduri violacee. Vinul se deschide frumos in pahar, cu arome de trufe, piper si evident visine. In gura gasim note de visinata, compot, cacao si bacon.

Patrician rose-ul si Pinot-noir-ul, sunt de 4 stele din 7. Restul se claseaza cu mult sub. In toate vinurile rosii, se simte o nota comuna  si agresiva de visinata, pe care o atribui levurile selectionate folosite.


marți, 29 ianuarie 2013

Muscat Ottonel de prima clasa!

     Subiectul activitatii hedoniste de astazi se numeste: Muscat Ottonel de la Crama Telna, demisec, anul recoltei 2009, centrul viticol Ighiu, D.O.C-C.M.D Alba Iulia. Un vin mai mult decat cinstit, la un pret mai mult decat accesibil. E la superlativ. In drumul sau predestinat, de a intalnii paharul(meu) de vin, licoarea se arata de culoarea galben-socata  si debuteaza cu arome de miere, flori de salcam si de mar, stafide, intr-un ton suav. Gustativ este onctuos, impregnat cu note de mar verde si miere, avand un corp elegant. In Post-gust sesizam o aciditate buna, prietenoasa, cu senzatii de corcoduse verzi. Merita servit alaturi de ceva branzeturi traznite italienesti. Doamne ajuta!

5 stele si jumatate din 7

luni, 28 ianuarie 2013

Yalumbaaaa!

Yalumba merlotul austalian supranumit "Y", seria 2005, capacitate cilindrica 14.00%.
Purtand roba sa rosie-caramizie, dobindita in cei 8 anisori de viata, vinul se deschide placut in pahar, desi intepator sub semnul alcoolului, pufnind a arome de menta, mure si coacaze. Te ataca platonic, light, etalandu-si corpul rotund si notele de ciocolata, ardei iute si pleurotus. Sfarsitul este de twilight, parca nu vrea sa se mai termine, amarui cu note de cafea. Amprenta acestui vin ramane in taninii fini, ce te intampina calduros de la primul strop.

4 stele si jumatate din 7

duminică, 27 ianuarie 2013

Charming Misiones de Rengo!


Misiones de Rengo Reserva - Cabernet Sauvignon - Syrah 2010, 14,5%.
Nascut in Valle del Rapel, din regiunea Valle Central, Chile. Cupaj de C.S.-Syrah 70-30%. O parte din vin a fost maturat in baricuri frantuzesti si americane timp de 8 luni, iar partea sora a fost pastrata in tancuri de inox, pentru prospetime si fruct.
Culoare intensa de pruna parguita. 
Nasul este bogat si puternic cu arome de ciocolata, piele, agrise si cirese.
Gustativ ne invaluie cu note de delicioase ce bacon, ciocolata, scortisoara, mure. Are un corp vivace, acompaniat de taninuri rotunde si un atac pe masura. Post-gustul este incantator de gras si lung.
L-am servit alaturi de un platou incarcat de Pecorino Romano, Brie, Parmigiano, mere, nuci si cateva masline.
Bon appetit!

5 stele si jumatate din 7

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Bucaro Montepulciano d'Abruzzo 2010

Bucaro Montepulciano d'Abruzzo, este obtinut din struguri Montepulciano din regiuna Abruzzo situata in sud-centrul Italiei. Acest vin rosu-rubiniu a fost invechit in baricuri frantuzesti timp de 12 luni, pentru a-si putea dezvolta caracterul plin si viril.
Trebuie sa recunosc ca acest vin m-a luat pe nepregatie, m-a dat pe spate. L-am servit la ceas tarziu, alaturi de o pizza delicioasa de la Napoli centrale. Permiteti-mi sa va prezint jurnalul de calatorie:
Un atac absolut miselesc al acestei licori pline de taninuri fine, rotunde, lungi pana in capatul post-gustului. In nas ne loveste cu note de cirese, trufe, lemn crud, struguri uscati si prospetime. Gustul nu se lasa mai prejos si arunca-n lupta note de macris(la primul contacta cu armata de papile si nervi ai inamicului) apoi ciocolata, lemn dulce, magiun de prune si ardei iute uscat. Corpul este unul puternic si viril, nu ai cum sa vrei si sa poti sa dai in retragere. Post-gustul este memorabil, vibrant, ce te invaluie in iaurt de la noi de la napolcat, iaurt de nuci verzi.
6 stele din 7!!!

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Lilieci si vin





          Imi tresare inima, de cate ori am ocazia, sa gust o noua licoare Transilvaneana. Si e atat de dulce gustul reusitei, caci dezamagit nu am fost, nici macar odata de aceste vinuri, ce ii sunt atat de aproape sufletului meu. Si nu vorbesc de celebrele legende si nici macar de fiorii reci ce strabat carnea si spiritul odata cu toamnele si iernile atat de simple si ancestrale. Vorbesc de pamantul acesta ce musteste a “frumos”, a viata, a mandrie.
Vinul celor de la Liliac m-a dus in acesta deosebita traire, fiindca vinul poate sa faca asta, are acest sceptru al puterii si misterului, are aceasta celula vie in care e inscris intreg trecutul unui pamant, unui neam, si chiar al meu uneori.
          Degustarea de la Corso, a decurs intr-un cadru cat se poate de familial, asta si datorita doamnei profesoare Ioana Micu, directorul executiv al celor de la Liliac Wine, care a reusit sa creeze o punte comfortabila intre audienta si vin.
        
          M-au incatat cu un vin in stil Beaujolais nouveau si anume Young Liliac, un cupaj de Neuburger si Muscat Ottonel, cu arome de citrice, sensaztii de mar verde si macris, o aciditate buna si o corpolenta pe masura. Nota generala fiind Fresh!
          A urmat un Sauvignon Blanc 2011, 14,8%, absolut gustos, Cu note de mar, smochine si capsuni. Cu aroma de grapefruit, strugure si ananas, un alt vin foarte fresh si deosebit de placut. Singurul lucru putin scapat din frau a fost finalul putin prea alcoolic, cu toate ca momentan aciditatea ii tine piept. Chardonnay-ul  a fost o bomba de fistic, cu arome de alune de padure si o beteala de eleganta.

         
 Apoi, Feteasca Neagra, bat-o focu’, zici ca era un cal salbatic ce nu stia in ce directie sa o apuce. O FN ce arunca cu visine si ciocalata neagra, tare astringenta cu note de grapefruit si coaja de portocala. Postgustul domol, cald cu fructe rosii si cafea.
     Finalul, a fost prezidat de un IceWine(premiera) si anume Nectar de Transilvania. Un vin cat se poate de dulce peste 150 g/l zahar. Cu note de miere, caise usacte, zahar vanilat, crema de zahar ars. Gust de smochine, miere  si piscoturi.

duminică, 2 decembrie 2012

Roua de la Castel Vinum la Corso

         
             Astăzi aduc în lumina dumneavoastră, un nou producător din zona Târnavelor și anume Castel Vinum. Proprietarul se numește Heiner Oberrauch, iar întindearea domeniului sau este de 30 Ha. Printre multitudinea de soiuri cultivate, le remarcam pe cele ce se cunoaște că dau randament în aceasta zona: Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Muscat Ottonel, Feteasca regala si Feteasca Alba. Surpriza constă în doua soiuri noi pentru terroir-ul românesc și anume: Kerner si Trebbiano. Nici soiurile roșii nu au fost neglijate de cei de la Castel Vinum, astfel în podgoria lor și-au făcut loc și: Feteasca Neagra, Pinot Noir, Merlot, Zweigelt.
         





             Am avut deosebita placere de a degusta, o mână de sortimente din gama Villa Vinea, sub îndrumarea domnului Marcel Fărcaș(directorul cramei). Vă prezint în ordinea degustării:



1. Sauvignon Blanc Selection - 2011, 14%, sec
Culoare: galben, pal
Nas: armonios, floral, mieros, cu scenturi de grapefruit si pepene galben
Gust: Echilibrat, corpolent cu o aciditate forte, spicy cu note citrice de lamaie, dar si iarba.
P-gust: se simte o atingere de kaki
Un SB elegant, seducator.
5 stele si jumatate din 7



2. Kerner Premium - 2011, 14%, demisec
Culoare: galben, puternic deschis
Nas: proaspat, plin, mineral(cremene), floral
Gust: licoarea este corpolenta, energica si voluptoasca, picanta chiar. Cu note de cafea si caramel
P-gust: de jeleu, consistent
5 stele din 7 

3. Pinot Noir - 2011, 14%, sec
Culoare: rosu, rubiniu, vioi
Nas: aluzii de fructe rosii, piper, visina si lupin
Gust: verde, taninos, alcool deranjant, aciditate superba, corpolenta medie sustinuta
P-gust: mineral, caldut
3 stele si jumatate din 7 


4. Feteasca Neagra - 2011, 14%, sec
Culoare: rosu-sange
Nas: afine, coacaze, pulpa de cireasa, piper boabe
Gust: moale, domol, cu note de cirese, compot de piersici si lichior
P-gust: menta
O FN pe gustul meu, o feteasca nabadaioasa.
5 stele si jumatate din 7




5. Zweigelt - 2011, 13%, demisec
Culoare: rosu inchis
Nas: petrol(placut!), diferit, tomate, coacaze si pepene rosu
Gust: magiun de prune, carcei si un iz de cafea
P-gust: rece si acid
4 stele din 7 
Un vin antagonic, un vin al constrastelor.       









duminică, 22 iulie 2012

The dark wine rises

Din culoarea sa intensa si hipnotizanta isi serpuieste veninul catre spiritul uman. Da e vorba de un Carmenere asezat lin deasupra unui Cabernet Sauvignon. Acest ambasador al vinului chilian vine din Casablanca si poarta numele de Vina Mar: Reserva Especial 2010. Si nu, nu, nu e bomba de fruct si nu, nu e stejar pe paine. Are o corpolenta buna(untuoasa!?), dar ce impresioneaza este structura sa echilibrata ( mana-n-mana cu alcoolul bine integrat 14% ) . Intradevar are nevoie si de o aerisire decenta. Nasul e tipic cu note de piper brut, fructe rosii, totul intr-un cadru bine delimitat. Gustul e tare bun, asta cred eu in primul rand, datorita echilibrului sau. Arome de magiun de prune si ciocolata neagra si topesc usor in gura, pe undeva pierdut e si un puf de fum( face act de prezenta ). Post-gustul iti strange gura putin, dar odata ce iti da drumul, isi face loc o senzatie de mure, placuta si de durata.
Avem de-a face cu un best-buy!
Din partea mea:
5 stele si jumatate din 7.

luni, 16 iulie 2012

Ciresul cu Merlot si Cabernet

Cabernet by Enira

Culoare: visinie cu borduri caramizii( de baut acum ).
Nas: dezvolta arome de magiun de prune, pudra de ciocolata neagra si timid senzatii de fructe rosii.
Gust: debuteaza cu atingeri de capsuna si coacaze, insa intr-un mod dezechilibrat datorita corpolentei nesustinute.
Post-gust: este dulceag si subtire.
Are o virilitate scazuta pentru un Cabernet. S-a vrut un insotitor pentru masa...mda.
3 stele si jumatate din 7









Cherry tree hill – merlot 2003 vinoteca

Destupare sticla: aroma pregnanta de visina si miere.
Culoare: visinie inca bine sustinuta, foarte frumoasa.
Dupa 4 ore de decantare incepe sa-si arate adevaratul caracter, la tempertatura camerei:
Nas: arome de magiun de prune si ciocolata alba, piper, mieros.
Gust: arome de cirese ce evolueaza in visine, senzatii de rozinchine, vibrant.
Post-gust: ce aduce aminte de gutui proaspete.
Corp exceptional, vivace si viril, echilibru trilateral.
Atac: dulce si elegant.
5 stele din 7