luni, 19 martie 2012

NOMIBO


În după masa zilei de 17 martie în cadrul festivalului ProVino, am avut deosebita ocazie să mă întâlnesc cu vinurile și povestea celor de la crama Nomibo. Departe de pânza inchizitorie a globalizării, în satul Bădeni, dealul Istrița, cineva și-a adus aminte de vinul ce l-au băut dacii.
În primul rând ce este si ce nu este vinul celor de la Nomibo. Este autenticitate și tipicitate în formă pură. Nu este Machiavelli, nu e Don Quijote și nu e Teilhard de Chardin. E Lucian Blaga, e Mircea Eliade, e Constantin Brâncoveanu, e tatăl și bunicul meu. În fiecare butelie de Fetească Neagră, Merlot, Feteasca Alba sau Tămâioasa Românească, sălășluiește o taină, ce insuflă vinului caracter, originalitate, apartenență. Vinul acesta nu este un vin”Carpe diem”, vinul acesta își cunoaște părinții, strămoșii, valoriile. Nu tu drojdii selecționate, nu tu sulf, nu tu mașinării care sa bruscheze strugurele, mustul sau vinul.
 
Fetească Neagră, 16,4% Alcool, anul recoltei 2009,nefiltrat, sec(1 gram rest de zahar), Single Vineyard, lot de aproximativ 2000 de sticle. A fost supus unei baricari timp de 12 luni, in baric de stejar românesc lucrat manual.Un vin ce te cucerește la prima vedere, odata ce ai gustat din buzele cărnoase de prună țărănească ale acestei fetesti, vei vrea să vezi ce se ascunde sub iia ei joviala. Astfel primul pahar, te suplică să-i faci loc celui de-al doilea...
 

Culoarea este de-un rosu-rubiniu dens, buchetul este serios, pregnant, cu note de condimente, piper si coacaze. Atacul este absolut seducator, te cuprinde un gust de magiun de prune adevarat. Echilibrul este generat de sinergia dintre aciditate si corpolența medie.  Retro-nazal se percept arome de lemn dulce. Post-gustul este vibrant, lung, iti lasa impresia ca se topesc coacaze, pe limbă, în gât.
 


Merlot, 15,5% Alcool, anul recoltei 2009,nefiltrat, sec(1 gram rest de zahar), Single Vineyard, lot de aproximativ 2000 de sticle. A fost supus unei baricari timp de 12 luni, in baric de stejar românesc lucrat manual.
Acest vin este de-o culoare vișinie, întunecată, anunțând dintr-un strigăt hotarat, corpolența sa. În nas sesizăm arome de vanilie și ciocolată caldă, dar și piper macinat și cireste. Corpul este vioi, iar construcția vinului este echilibrata făra urme de fortare. În gura se percep clar arome de visină bine pârguită și proaspătă. Vișina aceasta hapsână, îți cucerește și hipnotizează simțurile, alunecând în post-gust, împletindu-se cu senzații de ciocolată.
 
 Tamaioasa Romaneasca, 14% Alcool,anul recoltei 2011, dulce (aprox 70 gram rest de zahar), Single Vineyard. Tamaioasa noastra are o culoare vie, aurie. Buchetul este deschis, floral cu arome de grapefruit si busuioc, de exceptie. Gustul este mieros cu note de soc si minerale(sare). Aciditatea este sustinuta. Post-gustul este suav si delicat, de tinut minte.

duminică, 18 martie 2012

ProVino, Cluj-Napoca, 2012

Anul 2012 vine si cu primul festival de vinuri, arta si gastronomie, organizat vreodata in cetatea Clujului. Festivalul ProVino, a fost organizat de Abplus Events si s-a desfasurat in perioada 15-18 Martie, la Grand Hotel Napoca.
Cramele care au participat au fost : JIDVEI, CRAMELE RECAS, MURFATLAR, CRAMA OPRISOR, VINARTE, GRAMMA, DOMENIILE BOIERU, BUDUREASCA, SAMBURESTI, NOMIBO, CRAMA TELNA, NACHBIL, DOMENIILE OSTROV, SENATOR WINE,CRAMELE PANCOTA importatori şi distribuitori de vinuri din Spania, Franta si Austria, VITAL ACTIV, VIN DE VIE, CRAMA BORHA.
Nu pot decat sa salut aceasta initiativa curajoasa a organizatorilor, care au adus mai aproape de sufletele clujenilor, vinul! Atat gamele destinate supermaketurilor cat si cele HoReCa au avut un nivel mediu de calitate, cu exceptiile de rigoare.
M-au surpins in mod placut vinurile celor de la Crama Borha (vinuri de-o finete exceptionala), Vital activ (vinuri austrice, de-o mineralitate si prospetime specifica). Din peisajul vinurilor mioritice: Chateau Valvis-Cabernet Sauvignon-2002, al celor de la
Samburesti, Pinot-noir si Syrah ale celor de la Nachbil, 3 Hectare - Chardonnay(Murfatlar), Cuvee Visan 2011(Gramma), Dry muscat(Domeniile Boieru) si Crama Telna(care a avut cel mai bun raport calitate pret al vinurilor).
Pana acum am vorbit despre impresii si vinuri bune, dar nu am vorbit despre suflet. Ei bine, intr-un coltisor din Dealu Mare si anume satul Bădeni, dealul Istrița se foloseste acest "ingredient" tainic. Si veti spune "Bine-bine, dar cum se detecteaza sufletul in vin?!". Uite asa! Românește, sufletul în șoapte, sufletului vorbește.