Un Sauvignon Blanc, exuberant și intens.

       Bună dimineața. Știu că pentru mulți faptul că mă apucă pofta de vin, la 7 dimineața, e ceva cel puțin neobișnuit, dacă nu de-a dreptul straniu. Vinul bun și setea de nou, la propriu și la figurat se împreunează perfect.
       Vinul de astăzi, e un Sauvignon Blanc, însă nu autohton, iar dacă ați băut doar Sauvignon Blanc ieșit de pe plaiurile mioritice, uitați de el. Și nu pentru că ar fi mai rău, decât cel de Noua Zeelandă, pe care vi-l aduc eu, ci pentru că e vorba de o experiență hedonistă complet diferită ( În general cel de Marlborough, dă clasă SB-ului românesc, dacă e să mă întrebați pe mine :) ).
       Inamicul se numește SB Two Peaks originar din Marlborough, Noua Zeelandă, e din 2012 și are 13% alcool. Dansul vinului, dăruiește vederii o culoare eleganță nobilă, de miere de salcâm, aproape transparentă. La nivel olfactiv, e foarte bine structurat, aromele dezvăluindu-se treptat, de la mare la mic, însă fiecare apucă să-și spună părerea. Primul cuvânt îl are soc-ul, floriile de tei, pepenele galben, apoi urmează, grapefruit, fructul pasiunii, unt și miere pe final. Linia elegantă, continuă și la nivel gustativ, unde notele moi de pepene galben copt, nectarine se îmbină armonios cu cele acide, de măr verde și iarbă.
       Post-gustul e un pic prea scurt și nu te poți bucura de arome pe deplin, ceea ce e păcat. Ca asezonare, merge de minune cu un pește gras și nesimțit, piept de pui, terfelit în unt, cu garnitură de broccoli sau ceva paste cu scoici.

Cu dărnicie, ardelenească: 6 stele din 7 
 
 
 

Dunărea e roșie, văzută din Bulgaria.

       You're no good for me, baby, you're no good for me. Adică, atacul tău perfect rotund, m-a cucerit, însă post-gustul atât de astringet, mi-a tras o palmă, de control. Îmi spui că gustul, va ține pentru totdeauna, dar eu văd că sticla se golește rapid, mai spui că ești și diet-wine, cică caloriile tale nu se pot metaboliza în grăsime, de parcă pe mine m-ar interesa toate acestea.
       E de moment, tu trebuie să-mi alimentezi nebunia și să mă legi la ochii, când încalec marginea prăpastiei. Prezentarea ta e dezarmantă, linile tale îndeamnă la intimitate, aromele coapte de coacăze, mure și prune se întrepătrund vulgar cu cele vegetale de ardei gras și piper verde. Și ca și cum nu ar fi de ajuns, mai adaugi și un strop de ciocolată cu scorțișoară.
       Cu toate că ești un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc, îmi aduci aminte de o Fetească Neagră de Dealu Mare. Inevitabil, contactul a avut loc, nesătul sunt în preajmă ta, însă rațiunea precum o lesă, mă ține legat, iar tu nu ai decât 750 ml, insuficient pentru a-i face față. Într-un fel noi doi ne asemănăm, pe mine m-au născut Carpații, iar tu fără Dunărea izvorâtă din Munții Pădurea Neagră, nu ai mai fii aici.
       Și gata, episodul se încheie aici, vei rămâne doar o pată roșie, la care mă voi întoarce atunci când pofta, mă va fi acaparat din nou. Vei rămâne o alegere mai mult decât decentă, pentru acei 20 de lei.

 5 stele din 7

Spätburgunder aka PN

       Bună seara dragilor, am găsit un biet vin nemțesc în Aldi, știu că nu e foarte ortodox să cumperi vin de acolo, dar eram în trece și am zis că nu am nimic de pierdut, eventual 4 euro.
       Clientul se numește Spätburgunder, cunoscut lumii întregi, sub pseudonimul de Pinot Noir și se trage din zona Baden. El este un Qualitätswein din 2012, nu este ceva pretențios, nu are lemn și nici nu îi trebuie. Îmi place că au specificat temperatura de servire, la 14-16 grade și nu la 16-18.
       Vinul e rubiniu deschis, așa cum îi șade bine unui PN, e strălucitor cu o opacitate infimă. Încă din nas, ne spune de aciditatea sa ridicată, de fructele roșii, în special coacăze, de ușorul iz de sulf și de un amalgam de fier, cupru și sânge.  Strecurându-se în gură, precum un șarpe veninos, te mușca cu aciditatea sa înviorătoare de citrice, însă corpul ușor și sprinten te mai vindecă. Aromele de coacăze și mure sunt umpic deraiate din cauza alcoolului(13 procente), care și la temperatura asta de servire de 16 grade, are un cuvânt de spus. Gustul nu e tocmai armonios și echilibrat, e cam țărănesc și îmi aduce aminte de un vin făcut din hibridul Nova. Îl văd mergând foarte bine cu niște brânzeturi condimentare, de capră.
 
 4 stele și jumătate din 7

Noile șopârle de la Fine Wine.

       Iată că Lacerta, vine cu o nouă gamă pe piață, cu o abordare oarecum asemănătoare, însă cu prețuri mai mici. Evenimentul a avut loc la Crama Noastră, în Cluj-Napoca, chiar înainte să-mi iau tălpășița din țara mea iubită. Atmosfera a fost una dintre cele mai plăcute, Sommelierul și bunul meu prieten Bogdan Raul Todor, a întreținut focul vinului iar noi, publicul, ne-am încălzit inimile cu bucurie.
       Sincer, mă așteptăm ca degustarea să fie cam dificiala, având în vedere puhoiul de oameni însetați care erau așteptați la eveniment, dar și faptul că degustarea avea să fie desfășurată într-un spațiu mic și destul de prost aerisit, în situația dată. Ei, odată ajuns la locul faptei, am avut plăcerea să mă înșel, asta și deoarece a fost o după-masă, seară răcoroasă.
       Dar să trecem la partea importantă și anume la vinuri: Green, White, Red, Black. trebuie să mărturisesc, că m-au surprins plăcut aceste cupaje, în special cel de Fetească Albă cu Sauvignon Blanc(White) și Fetească Neagră cu Syrah(Black).

       Green 2012: Cupaj de Chardonnay cu Rhein Riesling, cu o culoare albă cu reflexii gălbui. Nasul a fost unul discret, rotund, cu arome de budincă de vanilie, unt, agrișe și metan. Corpul foarte fresh dar și cu un gram de eleganță, iar în gust au predominat notele de caisă necoaptă, măr verde, cârcei și unt.

       White 2012: Mi-a plăcut foarte mult, a fost un vin care m-a surpins, a avut eleganță și personalitate de la Fetească Albă, dar și arome înviorătoare de la Sauvignon Blanc. Culoare, galben-păi cu un nas fresh, ce descoperă arome de alune, soc, ananas și piersica. Gustul e unul foarte prietenos și puțin pretențios, cu note de mere și pere verzi. Post-gust acrișor, ce aduce a strugure. E un vin alb foarte versatil.

       Red 2011: Cupaj clasic, de Merlot cu Cabernet Sauvignon. Red, e un vin foarte simplu, pe înțelesul tuturor, e plin de arome de vanilie, rom, piper, mușcată, coacăze, scorțișoară. Are o structură bună, dublată de arome de vișină, ciocolată și coacăze coapte. Iar finish-ul este lung, taninos cu senzații de magiun de prune.


       Black 2011: cupaj inedit de Fetească Neagră cu Shiraz. Vinul vine, cu un nas deșertic, de prune și cireșe amare uscate și fum de brad. La nivel gustativ, se deschide frumos și are o suculență aparte precum și o astringență plăcută. O notă vegetală și licoroasa. Post-gustul este notabil, taninos.

5 stele pentru Green si Red

5 stele si jumatate pentru White si Black

 
 

Din călcâiul cizmei, în pădurea Bavareză.

Foto: Corkbin.com

       Nu e nimic aici, decât pădure, dealuri, munți, pârâuri ce susură în noapte și stele nemuritoare. Mai sunt și eu în mijlocul acestei naturi, care-mi este atât de străină de pădurile natale românești. Acasă natura este mereu ocrotită de un lăcaș Sfânt, sau poate e invers. Acasă natură, e legată de Dumnezeu, așa cum e legat și poporul nostru, însă aici e altceva, nemții niciodată nu l-au acceptat pe Dumnezeu. Iar Germania este o națiune mare și acest lucru se simte în fiecare șuierat mândru de vânt, în fiecare pădure plină de arbori falnici, în încrederea și pacea infinitului, cu care curge Dunărea. Totul pare desprins dintr-un tărâm al eroilor, nu dintr-unul gingaș și plin de compasiune, cum cântă păsărelele de pe plaiurile natale.
       În acest oază de liniște păgâna, în Bavaria, am găsit un vin italienesc, abordat într-o manieră modernă. Un vin venit tocmai din Puglia, din călcâiul cizmei italice, DOC Copertino Rosso. Este o rezervă din 2010, compusă din soiurile specifice zonei și anume, Negroamaro, Malvasia Nera dar și Romagnolul Sangiovese. Numele de scenă este Faunus și cu toate că prețul nu-i impune mari pretenii, vinul se prezintă plin de demnitate. Adică, nu scârțâie pe nicăieri, are culoare splendidă, roșie intensă plină, nasul e bogat în arome coapte, de mure, sirop de coacăze, smochine, kaki, fum și condimente mediteranene. Numărul bun, se continuă și la nivelul gustului, care e plin, scuculent, rotund și catifelat cu un atac revigorant, evident că aromele ce le-am găsit în nas, au coborât și la nivel gustativ așa cum se cade. Prestația se încheie în forță și durată, cu o astringeta bine-venită dar și senzații de iaurt de fructe de pădure și mentă.
       Un vin excelent pentru o punguță cu 6-7 euro. În România nu l-aș vedea sub 50 lei.

       5 stele și jumătate din 7

Anima-Merlot și vârcolacii.

       În expozițiune, găsim masa cea rotundă în centru. Câteva scaune pliante, din acelea cu material textil, o băncuță, vopsită în alb. Spațiul, desfășurării acțiunii, este grădina aferentă casei în care domiciliez. În jurul mesei, avem iarbă, iar văzduhul este obturat de-o vivace viță-de-vie. Pe masă, avem 1 sticlă de apă minerală, un tirbușon, câteva pahare de vin roșu, un decantor, câteva pahare pentru servirea apei și 3 felinare realizare din 3 sticle de vin.
       Personajul principal este un Merlot, din Dealu Mare-Sahateni, realizat de doamna Aurelia Vișinescu, pe nume Anima 2009. Cast-ul continuă cu personajele secundare și anume: Merlot tot din 2009, din satul vecin Sahateni-ului, Breaza. Merlot de la Nomibo, realizat de domnul Vasile Lupu. Cel de-al doilea personaj secundar, este un Muscat, din grecia, insula Rhodos. Avem și un personaj episodic, un rose de origine Iberica, bun, răcoros și cinstit, în fine, un personaj episodic.
       Intriga e declanșată, de lupii din jurul mesei rotunde, care auzind un strigăt, din direcția Animei, se năpustesc violent, după un strop de sânge și carne. Mare le e durerea, când îmbucă din carnea roșie și co nstată că aceasta, e în criogeneză. Se sfătuiesc ei secunde interminabile în șir, și decid să transvazeze licoarea în decantor. După 3600 de secunde, chinul i-a sfârșit și lupii pot începe ritualul.
       Citez: "Anima a fost delicioasă, suculentă și extrem de complexă, dezvăluindu-și virtuțile treptat, sub formă unei piramide, ce avea la bază arome primare de magiun de prune, vișină coaptă și piper, secundar: nucă verde și ciocolată, iar terțiar: o vanilie omniprezentă însă nu sufocantă și lemn dulce. Complexitate aromatică, coboară apoi la nivel gustativ, însă nu brusc, ci domol. Găsim aici, note coapte de prune, vișine și lemn. Aromele nu intervin prea tare, nu abuzează de taninii rotunzi și feminini, ci stau undeva departe precum un demiurg ce-și urmărește creația și își face simțită prezența prin tot și nimic. Vinul își încheie numărul, electrizant dispărând, în urma unei cortine de fum și cireașă. One man show!"
       Merlot-ul de la Nomibo, a continuat seară cu succes, fiind un vin nebaricat, a venit cu aromele sale crude de vișină, piper și scorțișoară. Pe cât de puternic a părut în nas, pe atât de moale s-a prezentat în gură și pe atât de puternic și taninos în post-gust. A reușit să neutralizeze, papilele și să le trimită la culcare. Acum știm, că dacă i-am fi dat carne de vânat, ar mai fi stat nițel de povești.        Ce-l de-al doilea personaj secundar și anume Muscatul, elin, a fost deosebit de corpolent, te silea să-l mesteci. E vorba de un vin dulce, cu un alcool de 15%, bine integrat. Muscat fiind, aromele de lămâie, soc, busuioc, strugure, mere și pere, năpădeau pe tine. Un vin foarte reușit, care însă a picat într-un moment cam nepotrivit.

 Anima Merlot, 2009 - 6 stele din 7 
 Nomibo, Merlot, 2009 - 5 stele și jumătate din 7 
 Muscat de Rhodes, 2011 - 5 stele și jumătate din 7 

Petro Vaselo cochetează la Corso.

       Încă o degustare reușită, la cochetul bistro, din centrul Clujului, Corso. De data asta invitatul, a fost Petro Vaselo, un producător ce înfrumusețează cu vită-de-vie, dealuri din zona Timișoarei. Degustarea a fost prezidată de sommelierul Bogdan Raul Todor. Mi-au plăcut vinurile Italo-bănățenilor, au o tentă modernă, fruct mult la cele din gama entry-level, iar la cele din gama mid-level un plus de complexitate. 

       În debutul serii, ne-a încântat vinul spumant Bendis, vinificat din Pinot Noir. Bendis în mitologia Dacică, era zeița ce se ocupa cu destinele oamenilor, iar în numele ei se urneau legăturile amoroase dintre oameni. Ea personifica fertilitatea naturii, și era ocrotitoarea pământului sacru și fecund. Cu siguranță acest spumant, a fost o punte de legătură între lumea vinului și iubitorii ei, deschizând cu brio apetitul simțurilor.

       La turnarea în pahar, ne-a întâmpinat cu o culoare roză, romantică, dar și cu un perlaj fin, adânc și puțin persistent. Nasul, era impregnat din plin, cu drojdie și grapefruit, iar în plan secund capșuni și suc de afine. Gustativ, a fost plin, revigorant, cu o aciditate foarte bună cum era și de așteptat. Peste acest strat deosebit de fertil, erau așezate notele de dude albe și mure. Post-gustul, foarte interesant, untos cu note gemoase și ușor picante. 

5 stele și jumătate din 7

Alb de Petro Vaselo, 2012. A fost un Chardonnay interesant, nebaricat, cu o culoare galben-verzuie. La nivel aromatic a stat bine, cu arome ușoare de unt, citrice și o adiere de regina nopții. Gustativ, a fost echilibrat, rotund, onctuos, nu plesnea afară din pahar, ci mai degrabă poposea îndelung, cu toate că aciditatea era la locul ei. Notele de pere, unt, alune, precum și cele minerale au fost și ele prezente, dar nimic special. Un vin ok, fără pretenții.

5 stele din 7 

  

       Următorul pe listă, a fost Pinot Noir-ul controversat, Otarnița 2009. Un vin în clar declin, care mie însă, mi-a plăcut foarte mult. Un vin care din culoare, nu spunea decât că e un PN tipic, de 4 ani. Ei, aromele au fost foarte decadente, aproape că puțeau a grajd, balegă, ciocolată, vișină din vișinată și piele. Cu toate că, acest amalgam pare de-a dreptul respingător, eu l-am găsit chiar interesant, adică, nu era ceva comun, m-a făcut să-i acord atenție. Ba chiar l-aș vedea stând, foarte bine, într-o seară răcoroasă de vară, pe terasă, alături de un roman de Umberto Eco. Gustativ, a continuat povestea, nu s-a lăsat, însă pe lângă decadență, a venit cu o ușoară eleganță, dată de taninii rotunzi și de aciditatea plutitoare. Să nu uit și de notele de căpșună borșita, mure și vișinată. Post-gustul din păcate a fost scurt și atât. 

5 stele și jumătate din 7 

  

       Roșu de Petro Vaselo. Un Cabernet Sauvignon din anul 2011. Simplu și cinstit. Nas, plin de iaurt(fermentația malo-lactică), lemn, cafea, ciocolată și ceva fructe roșii. Gustativ vine cu un atac moale, cu un corp mediu, o astringență și un tanin copilăros, precum și note de ciocolată, mirodenii și vișinată. Post-gust alcoolic și cald. 15% volum alcool. 

5 stele din 7 

  

       Ovaș este un cupaj din CS cu Merlot cinstit. Vine cu un nas, foarte bine structurat și tipic. Găsim arome de Cassis, magiun de prune si vanilie, insa toate acestea, dau încă senzația de necopt, pesemne ca e cam tinerel vinul. În gură, stejarul nou își face simțită prezența, cred că e stejar românesc, dar nu bag mâna în foc. Vinul este viril, cu taninii și aciditatea sus, dar mai vrea să doarmă câțiva anișori în sticlă, să crească mare si tare. De arome nu duce lipsă, găsim vanilie, gem de prune, scorțișoară și cuișoare. Post-gustul, este lung, cald, dulceag și taninos. 

5 stele și jumătate din 7 

Tămâioasa Românescă

       Feteasca, e ceva aparte pe această scenă a teatrului hedonist românesc. E mai vorbăreață și năstrușnică draga de ea. Nu mă dezic de orgoliul meu, face parte din suflul meu și îmi conturează personalitatea. Eu sunt mai aromatică, înțeleg mai bine valențele naturii umane. Păcatele ei nu-i permit să acompanieze un distins desert, zahărul necesar, ar ucide-o, ar face-o de neînțeles și cine mai știe câte altele. Cu toate că lumea mă vede ca o artistă, din pricina parfumului meu natural, eu vă spun că sunt mai degrabă o măicuță, o soră, o stareță. Chiar și o Mantis Religiosa(Călugăriță), care se roagă pentru Soare(hrană) și pentru iertarea păcatelor semenilor, fiind însă prima care comit aceste păcate ritualice. Ei!... eu nu-mi voi ucide semenii devorând trupul acestora, pentru a-mi îndeplinii destinul, să nu vă gândiți la așa ceva.
       Eu duc o mare povară de arome, zahăr și fragilitate. Eu aș vrea ca lumea să-și verse-n mine toate păcatele sale, aș vrea să fiu pentru păcatele oamenilor, cum este acea bandă lipicioasă pentru muște. Cum altcumva poți îndrepta păcatele comise, împotriva semenilor, decât purtând povara acestor păcate. Poate fi o sarcină mistică păcătuirea,  păcătuirea intensă și frecventă, pentru a epuiza încărcătura de rele, pe care demonul, le pretinde de la omenire, în consecință pentru a-i despovăra pe frații și surorile noastre mai slabe, neînstare să exorcizeze aceste tumori ce i-au înrobit. Doresc să fiu tămâia ce atrage răul, îl înghite și îl trimite înapoi în neant, nu tămâia ce alungă întunericul prin lumina sa.
       De aceea astăzi, vin  purtând insemnele celor două extreme, cea seacă și cea dulce. Cea dulce, născută în 2011, iar cea seacă(sec) în 2012.
       În anul 2012, m-am dus la supracoacere, astfel am căpătat o culoare portocalie, atipică, ce aduce a Tămâioasă bătrână. Mi-am format un profil aromatic, bogat, original, dulceața atingerilor senzuale de miere de tei, soc și stafide, trădând vinificarea în sec. În gură, glicerolul mă va îndulcii și-ți va învăluii întreaga cavitate bucală, lăsând doar o bucățică de limbă, nesimțită în fața acestui spectacol gustativ. Aciditatea este atât de bine integrată, încât ți-ai amintii de ea, doar în lipsă ei.
       În anul 2011, am acumulat peste 320 grame de zahăr, a fost un an tare bun, aș putea spune că m-am iluminat. Vinificată în dulce, consider că sunt exprimarea perfectă a unei Tămâioase Românești. Culoarea, este galbenă plină precum fânul. Zarea o sfințesc cu multă tămâie, apoi atac cu arome de flori de tei și soc, precum și senzații de pomello și lychee. Gura ți-o ling, cu multă miere, ananas și floare de salcâm, totul într-o notă de delicatețe și finețe. Durata post-gustului nu poate fi determinată, deoarece, gura este mereu alimentată de o nouă înghițitură hapsână. Să vă mai spun ceva, după 24 de ore, lăsată singură să zac în pahar, în cramă, am fost aceeași Tămâioasă, plus câteva arome noi, cum ar fi piersica coaptă și deloc note oxidative.
       Nu mi-am spus numele, până acuma, din orgoliu, ar fi trebuit să mă cunoașteți, până acuma, dar fie, Tămâioasă Românescă, Nomibo, Dealu Mare.

Partea I: http://dariuswine.blogspot.ro/2013/07/feteasca-neagra.html

Feteasca Neagră

       Mă simt intru cȃtva, ȋncurcată apucându-mă de scris, poate că mi-am pierdut îndemânarea de la atâta fier, lemn și sticlă. Ba parcă, mi-ar poruncii cineva, să mă avântur în pahar și să-mi dau drumul la limbă. Nu! La naiba, eu am nevoie preludiu, pentru a mă putea exprima, la nivelul meu aristocratic. Ori cum vreau eu, ori deloc. Nu sunt un pișat de 10 lei, pe care să-l vâri în pahar, măi tembelule. Degeaba mă tot presezi, că nu vei scoate nimic de la mine, decât 750 ml de dezamăgire.
       Dar totuși cine sunt eu? nu vă grăbiți să întrebați naratorul, este la fel de habarnist ca și voi. Poate ar fi mai de folos, să mă întreb despre patimile mele, decât despre faptele vieții mele.Ciclul vieții mele, îl știm cu toții, sunt supusă nașterii și inevitabil morții. Sunt febrilă, nărăvașă, țigancă decadentă și o doamnă aleasă, doar cu cei ce se obosesc, să vadă mai departe, de dimensiunea mea profană, cărnoasă. Iubesc să intru în acest dans hipnotic, în care sunt vânată și transfigurată într-o fărâmă de viață de om.
       Ca să nu va lungesc agonia flăcăilor, sunt Feteasca Neagră ( grijă mare la impostoare ). Am să mă prezint vouă, în doi ani diferiți și în trei ipostaze de sine stătătoare. Însă nu am venit sigură, ci alături de mult-bârfită Tămâioasă Românească. Ea este o artistă, catalogată, ca fiind de-un orgoliu infernal. Cică, de câte ori își face apariția, se uită-n jur ca să priceapă, dacă vre-un băietan din public îndrăznește să n-o recunoască. Inițial, băietanii se-apropie din curiozitate, însă văzându-se prinși în parfumurile amețitoare, apropierea capătă o frecvență de viciu.
       Dar să revenim, la mine: am fost crescută, într-un"cartier" sărăcăcios din Dealu Mare, sărăcăcios pentru că solul din care m-am hrănit, era din calcar, cretă, piatră. Ve-ți spune că am devenit mai puternică, călită...poate aveți dreptate. Cu toate că solul este cum v-am spus, de soare nu am dus lipsă. Cocoțată pe colina Istriței, zilnic mă scălda Domnul în văpaie fierbinte de miere cerească. 
Nu vreau să mă plâng, dar acoperiș deasupra capului nu am avut niciodată, nici că mi-ar fi trebuit, noapte de noapte, luna și stele mi-au fost acoperământ. De multe ori însă am suferit, de pe urma ploilor, secetei și bolilor-dăunătorilor aferenți, precum și din pricina grindinei devastatoare. Poate că nu e bine, că sunt atât de săracă, dar nici să ai tot ce-ți trebuie nu e bine. Strămoșii mei, erau mai săraci și mai fericiți, pentru că rămâneau în contact cu natura.
       Privirea mea e arzătoare, ochii de catifea, iar carnația vișinie. În ipostazele din 2012, predomină violetul, iar în cea din 2009 cărămiziul. În prima ipostază(2012), sunt proaspăt ieșită din butoi de stejar românesc de 225 de litri, la a doua trecere. De îndată ce vei îmbuca din mine, îmi vei simții vigoarea febrilă, dar mai-nainte ai să te apropii de mine, iar aromele mele intense, de scorțișoară, piper, curry și vișinată, au să te facă să mă vrei în pieptul tău de mai multe ori. Iar eu voi veni de fiecare dată, cu câte ceva în plus, fie că e mentă sau coajă de portocală. Gura am să ți-o atac, blând, am să te las să-mi guști din voluptate, din coapsele-mi rotunde și dulci, apoi vei visa la ciocolată, magiun de prune, scorțișoară și vișină. Sunt puternică, te vei simții tot mai atras de mine, vei vrea să devii neatent, însă îți recomand să ai rațiunea și vigilența la îndemână, pentru mine 15 grade alcoolice, înseamnă o fetișcană de rând, eu am fost lăsată la supra-coacere, știu ce înseamnă zahărul și deshidratarea și forța pe care o capeți prin acest regim ascetic.
       Ce-a dea doua ipostază, mă găsește proaspăt dezgolită din protectorul butoi de stejar, care spre deosebire de cel menționat anterior, este nou. La vedere sunt la fel de prețioasă, însă spre deosebire de sora mea, care și-a păstrat tipicitatea cu capul sus, eu din conviețuirea cu lemnul nou, am căpătat arome de vanilie și ciocolată albă, precum și o scorțișoară mai accentuată. În timp, vei vedea că o voi depășii, ca și complexitate. Infruptandu-te din mine, gura ta va devenii sclava corpolenței mele, elegante și năbădăioase, vei fi intrigat de aceste contraste precum și de nota pură de cireașă amară.
       Ultima ipostază și cea dintâi întrupare, mă găsește matură, cu straie cărămizii. Aromele mele nu mai sunt, obraznice, ci sunt decadente, cu toate că abundă în caramel, gem de vișine, scorțișoară și amaretto. Eu nu mă mulțumesc doar să-ți ademenesc papilele, trebuie să-ți cuceresc fiecare petic de carne și să-mi las amprenta de vigoare și armonie asupra fiecărei biete celule.
       Aș fi vrut să-și așterne gândurile și Tămâioasa, dar e prea orgolioasă, pentru a contura un articol în comun cu mine, așa că rămâne pe următoarea dată. 

Partea II : http://dariuswine.blogspot.ro/2013/08/tamaioasa-romanesca.html

Schimbarea la faţă a Cotnari-ului.

       Ce e Cotnari-ul? Este o podgorie, din regiunea viticolă, Moldova. În viziunea unora, este un soi de strugure nobil, un prenume, pentru cei mai mulţi este un producător, nu o podgorie, sau mai bine zis este ceva ce le-nsumează pe ambele. Am auzit despre Cotnari, ȋncă de pe vremea băncilor gimnaziului, despre "Grasa" ce aduce fericire şi bucurie, pentru că Grasa, era dulceagă, era paradoxal de suplă şi inexpresivă, şi cu toate că era cald afară, ea nu mirosea a sudoare prelinsă pe clisă de om. Obiectiv vorbind, Grasa pentru noi şi restul, era euforie şi "avioane".
       Acum să lăsăm la o parte această introducere, ȋn ditamai cultura vinului din Romania, şi să trecem la un episod, ce duce la normalizare. Vorbesc de Casa de vinuri Cotnari, un producător ce deţine 350 ha de vita-de-vie, ȋn podgoria Cotnari. Ce ȋmi place mie la nebunie, la ei, este că viile lor ştiu să vorbească doar pe limba, Feteştii Negre, Tămâioasei Româneşti, a Grasei de Cotnari, şi a incă câtorva soiuri de sorgine românească. Deviza aceasta: fără soiuri internaţionale, doar româneşti, momentan mi se pare extraordinară, cu toate că in viitor când viile şi vinurile vor căpăta ceva maturitate si notorietate, soiurile internationale, vor fi cele care in cupaj cu cele autohtone, vor deschide noi drumuri, in acele vremuri viitoare.

       În prezent cei de la Casa de vinuri Cotnari, ne ademenesc cu 2 game de vinuri premium şi anume: Cotnari Domenii şi Cotnari Colocviu. Personal cred că, felul ȋn care au fost branduite( atât numele cât şi etichetele) cele 2 game, nu se ridică la nivelul de calitate al vinului, şi ȋmi dau impresia că au fost pripit conturate. 
      Dar să trecem la vinuri şi la ce mi-au spus ele.

Colocviu la Atena -  Fetească Albă, DOC-CT, sec. 2011

       Nas: Echilibrat, timid şi proaspăt, cu arome de tei, grapefruit, iarbă, măr verde.
Gust: Vine ȋn continuarea nasului, aducând catifelare, corpolenţă dar şi o usoară lipsă de aciditate. Aşezate şi fine, apar notele de citrice şi cremene. Mi-a plăcut acesta Fetească Albă.

5 stele din 7

Colocviu la Moscova - Grasă de Cotnari, DOC-CT, sec. 2011

       Nasul iniţial, miroase a gaz metan, dar dispare după o aerisire accelerată. Odată ce se mai ȋncălzeşte şi se aeriseşte, vinul alinează mere, pere, struguri şi ceva fum. Grasa este onctuoasă, dublată de minerale, este darnică, aduce note de măr verde, carcei de viţă, pepene galben şi jeleu de fructe tropicale. La inceput a semănat prea tare cu un Riesling de Rhin. În condiţii optime de servire, punctajul ar fi fost mai mare, cu siguranţă.

5 stele din 7

Colocviu la Roma - Tămâioasă Românească, DOC-CT, sec. 2011

       Are o culoare frumoasă, galbenă cu tente verzui. Nasul este foarte parfumat, cu arome intense de tei, miere, zmeura, ananas. Tămâioasa, are un corp superb, bine lucrat, cu o aciditate crocantă, gust delicat şi arome de piersică şi ananas. Post-gust mediu, picant. Ce nu mi-a plăcut este nota de parfum comercial din nas, parcă aş avea o cămaşă Liuii Viuiton, ce stă strâmt ca naiba pe mine.

       I-aş fi dat 5 stele si jumatate din 7, poate peste incă 1 an de sticla. Acum tot 5 stele din 7 si pentru Tămâioasa Românească SEC ( felicitari pentru această abordare, care nu e tocmai floare la ureche pentru oricine, asta sună şi pentru Grasă )

Domenii - Busuioacă de Bohotin, DOC-CT, demi-sec, 2011

       Culoare: Cuprica, trandafirie, ştearsă.
Nasul: Fad, cu arome de căpsuni, mere verzi si trandafir. Gust: Se prezintă foate dulce şi proaspăt, parcă ar fi un amalgan de fructe exotice, insă dulceata aceasta impiedică exprimarea clară a notelor. 2012-le Insă a venit cu un nas mult mai proaspăt, mult mai clar şi plin de fruct şi floare.

5 stele din 7

Colocviu la Paris - Busuioacă de Bohotin, DOC-CT, sec, 2012

       Culoare, roză de coajă de ceapă. 
Nasul la ȋnceput te ȋnţeapă, apoi demarează cu arome de capşună supra-coaptă, lychee, busuioc şi ananas.
Gustativ, este plin, proaspăt, cu note de citrice, grapefruit, incă este prea crud. Post-gustul este lung şi acid.

5 stele şi jumatate din 7

Album foto aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.545044722220193.1073741829.323490934375574&type=1