Anima-Merlot și vârcolacii.

       În expozițiune, găsim masa cea rotundă în centru. Câteva scaune pliante, din acelea cu material textil, o băncuță, vopsită în alb. Spațiul, desfășurării acțiunii, este grădina aferentă casei în care domiciliez. În jurul mesei, avem iarbă, iar văzduhul este obturat de-o vivace viță-de-vie. Pe masă, avem 1 sticlă de apă minerală, un tirbușon, câteva pahare de vin roșu, un decantor, câteva pahare pentru servirea apei și 3 felinare realizare din 3 sticle de vin.
       Personajul principal este un Merlot, din Dealu Mare-Sahateni, realizat de doamna Aurelia Vișinescu, pe nume Anima 2009. Cast-ul continuă cu personajele secundare și anume: Merlot tot din 2009, din satul vecin Sahateni-ului, Breaza. Merlot de la Nomibo, realizat de domnul Vasile Lupu. Cel de-al doilea personaj secundar, este un Muscat, din grecia, insula Rhodos. Avem și un personaj episodic, un rose de origine Iberica, bun, răcoros și cinstit, în fine, un personaj episodic.
       Intriga e declanșată, de lupii din jurul mesei rotunde, care auzind un strigăt, din direcția Animei, se năpustesc violent, după un strop de sânge și carne. Mare le e durerea, când îmbucă din carnea roșie și co nstată că aceasta, e în criogeneză. Se sfătuiesc ei secunde interminabile în șir, și decid să transvazeze licoarea în decantor. După 3600 de secunde, chinul i-a sfârșit și lupii pot începe ritualul.
       Citez: "Anima a fost delicioasă, suculentă și extrem de complexă, dezvăluindu-și virtuțile treptat, sub formă unei piramide, ce avea la bază arome primare de magiun de prune, vișină coaptă și piper, secundar: nucă verde și ciocolată, iar terțiar: o vanilie omniprezentă însă nu sufocantă și lemn dulce. Complexitate aromatică, coboară apoi la nivel gustativ, însă nu brusc, ci domol. Găsim aici, note coapte de prune, vișine și lemn. Aromele nu intervin prea tare, nu abuzează de taninii rotunzi și feminini, ci stau undeva departe precum un demiurg ce-și urmărește creația și își face simțită prezența prin tot și nimic. Vinul își încheie numărul, electrizant dispărând, în urma unei cortine de fum și cireașă. One man show!"
       Merlot-ul de la Nomibo, a continuat seară cu succes, fiind un vin nebaricat, a venit cu aromele sale crude de vișină, piper și scorțișoară. Pe cât de puternic a părut în nas, pe atât de moale s-a prezentat în gură și pe atât de puternic și taninos în post-gust. A reușit să neutralizeze, papilele și să le trimită la culcare. Acum știm, că dacă i-am fi dat carne de vânat, ar mai fi stat nițel de povești.        Ce-l de-al doilea personaj secundar și anume Muscatul, elin, a fost deosebit de corpolent, te silea să-l mesteci. E vorba de un vin dulce, cu un alcool de 15%, bine integrat. Muscat fiind, aromele de lămâie, soc, busuioc, strugure, mere și pere, năpădeau pe tine. Un vin foarte reușit, care însă a picat într-un moment cam nepotrivit.

 Anima Merlot, 2009 - 6 stele din 7 
 Nomibo, Merlot, 2009 - 5 stele și jumătate din 7 
 Muscat de Rhodes, 2011 - 5 stele și jumătate din 7 

Petro Vaselo cochetează la Corso.

       Încă o degustare reușită, la cochetul bistro, din centrul Clujului, Corso. De data asta invitatul, a fost Petro Vaselo, un producător ce înfrumusețează cu vită-de-vie, dealuri din zona Timișoarei. Degustarea a fost prezidată de sommelierul Bogdan Raul Todor. Mi-au plăcut vinurile Italo-bănățenilor, au o tentă modernă, fruct mult la cele din gama entry-level, iar la cele din gama mid-level un plus de complexitate. 

       În debutul serii, ne-a încântat vinul spumant Bendis, vinificat din Pinot Noir. Bendis în mitologia Dacică, era zeița ce se ocupa cu destinele oamenilor, iar în numele ei se urneau legăturile amoroase dintre oameni. Ea personifica fertilitatea naturii, și era ocrotitoarea pământului sacru și fecund. Cu siguranță acest spumant, a fost o punte de legătură între lumea vinului și iubitorii ei, deschizând cu brio apetitul simțurilor.

       La turnarea în pahar, ne-a întâmpinat cu o culoare roză, romantică, dar și cu un perlaj fin, adânc și puțin persistent. Nasul, era impregnat din plin, cu drojdie și grapefruit, iar în plan secund capșuni și suc de afine. Gustativ, a fost plin, revigorant, cu o aciditate foarte bună cum era și de așteptat. Peste acest strat deosebit de fertil, erau așezate notele de dude albe și mure. Post-gustul, foarte interesant, untos cu note gemoase și ușor picante. 

5 stele și jumătate din 7

Alb de Petro Vaselo, 2012. A fost un Chardonnay interesant, nebaricat, cu o culoare galben-verzuie. La nivel aromatic a stat bine, cu arome ușoare de unt, citrice și o adiere de regina nopții. Gustativ, a fost echilibrat, rotund, onctuos, nu plesnea afară din pahar, ci mai degrabă poposea îndelung, cu toate că aciditatea era la locul ei. Notele de pere, unt, alune, precum și cele minerale au fost și ele prezente, dar nimic special. Un vin ok, fără pretenții.

5 stele din 7 

  

       Următorul pe listă, a fost Pinot Noir-ul controversat, Otarnița 2009. Un vin în clar declin, care mie însă, mi-a plăcut foarte mult. Un vin care din culoare, nu spunea decât că e un PN tipic, de 4 ani. Ei, aromele au fost foarte decadente, aproape că puțeau a grajd, balegă, ciocolată, vișină din vișinată și piele. Cu toate că, acest amalgam pare de-a dreptul respingător, eu l-am găsit chiar interesant, adică, nu era ceva comun, m-a făcut să-i acord atenție. Ba chiar l-aș vedea stând, foarte bine, într-o seară răcoroasă de vară, pe terasă, alături de un roman de Umberto Eco. Gustativ, a continuat povestea, nu s-a lăsat, însă pe lângă decadență, a venit cu o ușoară eleganță, dată de taninii rotunzi și de aciditatea plutitoare. Să nu uit și de notele de căpșună borșita, mure și vișinată. Post-gustul din păcate a fost scurt și atât. 

5 stele și jumătate din 7 

  

       Roșu de Petro Vaselo. Un Cabernet Sauvignon din anul 2011. Simplu și cinstit. Nas, plin de iaurt(fermentația malo-lactică), lemn, cafea, ciocolată și ceva fructe roșii. Gustativ vine cu un atac moale, cu un corp mediu, o astringență și un tanin copilăros, precum și note de ciocolată, mirodenii și vișinată. Post-gust alcoolic și cald. 15% volum alcool. 

5 stele din 7 

  

       Ovaș este un cupaj din CS cu Merlot cinstit. Vine cu un nas, foarte bine structurat și tipic. Găsim arome de Cassis, magiun de prune si vanilie, insa toate acestea, dau încă senzația de necopt, pesemne ca e cam tinerel vinul. În gură, stejarul nou își face simțită prezența, cred că e stejar românesc, dar nu bag mâna în foc. Vinul este viril, cu taninii și aciditatea sus, dar mai vrea să doarmă câțiva anișori în sticlă, să crească mare si tare. De arome nu duce lipsă, găsim vanilie, gem de prune, scorțișoară și cuișoare. Post-gustul, este lung, cald, dulceag și taninos. 

5 stele și jumătate din 7 

Tămâioasa Românescă

       Feteasca, e ceva aparte pe această scenă a teatrului hedonist românesc. E mai vorbăreață și năstrușnică draga de ea. Nu mă dezic de orgoliul meu, face parte din suflul meu și îmi conturează personalitatea. Eu sunt mai aromatică, înțeleg mai bine valențele naturii umane. Păcatele ei nu-i permit să acompanieze un distins desert, zahărul necesar, ar ucide-o, ar face-o de neînțeles și cine mai știe câte altele. Cu toate că lumea mă vede ca o artistă, din pricina parfumului meu natural, eu vă spun că sunt mai degrabă o măicuță, o soră, o stareță. Chiar și o Mantis Religiosa(Călugăriță), care se roagă pentru Soare(hrană) și pentru iertarea păcatelor semenilor, fiind însă prima care comit aceste păcate ritualice. Ei!... eu nu-mi voi ucide semenii devorând trupul acestora, pentru a-mi îndeplinii destinul, să nu vă gândiți la așa ceva.
       Eu duc o mare povară de arome, zahăr și fragilitate. Eu aș vrea ca lumea să-și verse-n mine toate păcatele sale, aș vrea să fiu pentru păcatele oamenilor, cum este acea bandă lipicioasă pentru muște. Cum altcumva poți îndrepta păcatele comise, împotriva semenilor, decât purtând povara acestor păcate. Poate fi o sarcină mistică păcătuirea,  păcătuirea intensă și frecventă, pentru a epuiza încărcătura de rele, pe care demonul, le pretinde de la omenire, în consecință pentru a-i despovăra pe frații și surorile noastre mai slabe, neînstare să exorcizeze aceste tumori ce i-au înrobit. Doresc să fiu tămâia ce atrage răul, îl înghite și îl trimite înapoi în neant, nu tămâia ce alungă întunericul prin lumina sa.
       De aceea astăzi, vin  purtând insemnele celor două extreme, cea seacă și cea dulce. Cea dulce, născută în 2011, iar cea seacă(sec) în 2012.
       În anul 2012, m-am dus la supracoacere, astfel am căpătat o culoare portocalie, atipică, ce aduce a Tămâioasă bătrână. Mi-am format un profil aromatic, bogat, original, dulceața atingerilor senzuale de miere de tei, soc și stafide, trădând vinificarea în sec. În gură, glicerolul mă va îndulcii și-ți va învăluii întreaga cavitate bucală, lăsând doar o bucățică de limbă, nesimțită în fața acestui spectacol gustativ. Aciditatea este atât de bine integrată, încât ți-ai amintii de ea, doar în lipsă ei.
       În anul 2011, am acumulat peste 320 grame de zahăr, a fost un an tare bun, aș putea spune că m-am iluminat. Vinificată în dulce, consider că sunt exprimarea perfectă a unei Tămâioase Românești. Culoarea, este galbenă plină precum fânul. Zarea o sfințesc cu multă tămâie, apoi atac cu arome de flori de tei și soc, precum și senzații de pomello și lychee. Gura ți-o ling, cu multă miere, ananas și floare de salcâm, totul într-o notă de delicatețe și finețe. Durata post-gustului nu poate fi determinată, deoarece, gura este mereu alimentată de o nouă înghițitură hapsână. Să vă mai spun ceva, după 24 de ore, lăsată singură să zac în pahar, în cramă, am fost aceeași Tămâioasă, plus câteva arome noi, cum ar fi piersica coaptă și deloc note oxidative.
       Nu mi-am spus numele, până acuma, din orgoliu, ar fi trebuit să mă cunoașteți, până acuma, dar fie, Tămâioasă Românescă, Nomibo, Dealu Mare.

Partea I: http://dariuswine.blogspot.ro/2013/07/feteasca-neagra.html

Feteasca Neagră

       Mă simt intru cȃtva, ȋncurcată apucându-mă de scris, poate că mi-am pierdut îndemânarea de la atâta fier, lemn și sticlă. Ba parcă, mi-ar poruncii cineva, să mă avântur în pahar și să-mi dau drumul la limbă. Nu! La naiba, eu am nevoie preludiu, pentru a mă putea exprima, la nivelul meu aristocratic. Ori cum vreau eu, ori deloc. Nu sunt un pișat de 10 lei, pe care să-l vâri în pahar, măi tembelule. Degeaba mă tot presezi, că nu vei scoate nimic de la mine, decât 750 ml de dezamăgire.
       Dar totuși cine sunt eu? nu vă grăbiți să întrebați naratorul, este la fel de habarnist ca și voi. Poate ar fi mai de folos, să mă întreb despre patimile mele, decât despre faptele vieții mele.Ciclul vieții mele, îl știm cu toții, sunt supusă nașterii și inevitabil morții. Sunt febrilă, nărăvașă, țigancă decadentă și o doamnă aleasă, doar cu cei ce se obosesc, să vadă mai departe, de dimensiunea mea profană, cărnoasă. Iubesc să intru în acest dans hipnotic, în care sunt vânată și transfigurată într-o fărâmă de viață de om.
       Ca să nu va lungesc agonia flăcăilor, sunt Feteasca Neagră ( grijă mare la impostoare ). Am să mă prezint vouă, în doi ani diferiți și în trei ipostaze de sine stătătoare. Însă nu am venit sigură, ci alături de mult-bârfită Tămâioasă Românească. Ea este o artistă, catalogată, ca fiind de-un orgoliu infernal. Cică, de câte ori își face apariția, se uită-n jur ca să priceapă, dacă vre-un băietan din public îndrăznește să n-o recunoască. Inițial, băietanii se-apropie din curiozitate, însă văzându-se prinși în parfumurile amețitoare, apropierea capătă o frecvență de viciu.
       Dar să revenim, la mine: am fost crescută, într-un"cartier" sărăcăcios din Dealu Mare, sărăcăcios pentru că solul din care m-am hrănit, era din calcar, cretă, piatră. Ve-ți spune că am devenit mai puternică, călită...poate aveți dreptate. Cu toate că solul este cum v-am spus, de soare nu am dus lipsă. Cocoțată pe colina Istriței, zilnic mă scălda Domnul în văpaie fierbinte de miere cerească. 
Nu vreau să mă plâng, dar acoperiș deasupra capului nu am avut niciodată, nici că mi-ar fi trebuit, noapte de noapte, luna și stele mi-au fost acoperământ. De multe ori însă am suferit, de pe urma ploilor, secetei și bolilor-dăunătorilor aferenți, precum și din pricina grindinei devastatoare. Poate că nu e bine, că sunt atât de săracă, dar nici să ai tot ce-ți trebuie nu e bine. Strămoșii mei, erau mai săraci și mai fericiți, pentru că rămâneau în contact cu natura.
       Privirea mea e arzătoare, ochii de catifea, iar carnația vișinie. În ipostazele din 2012, predomină violetul, iar în cea din 2009 cărămiziul. În prima ipostază(2012), sunt proaspăt ieșită din butoi de stejar românesc de 225 de litri, la a doua trecere. De îndată ce vei îmbuca din mine, îmi vei simții vigoarea febrilă, dar mai-nainte ai să te apropii de mine, iar aromele mele intense, de scorțișoară, piper, curry și vișinată, au să te facă să mă vrei în pieptul tău de mai multe ori. Iar eu voi veni de fiecare dată, cu câte ceva în plus, fie că e mentă sau coajă de portocală. Gura am să ți-o atac, blând, am să te las să-mi guști din voluptate, din coapsele-mi rotunde și dulci, apoi vei visa la ciocolată, magiun de prune, scorțișoară și vișină. Sunt puternică, te vei simții tot mai atras de mine, vei vrea să devii neatent, însă îți recomand să ai rațiunea și vigilența la îndemână, pentru mine 15 grade alcoolice, înseamnă o fetișcană de rând, eu am fost lăsată la supra-coacere, știu ce înseamnă zahărul și deshidratarea și forța pe care o capeți prin acest regim ascetic.
       Ce-a dea doua ipostază, mă găsește proaspăt dezgolită din protectorul butoi de stejar, care spre deosebire de cel menționat anterior, este nou. La vedere sunt la fel de prețioasă, însă spre deosebire de sora mea, care și-a păstrat tipicitatea cu capul sus, eu din conviețuirea cu lemnul nou, am căpătat arome de vanilie și ciocolată albă, precum și o scorțișoară mai accentuată. În timp, vei vedea că o voi depășii, ca și complexitate. Infruptandu-te din mine, gura ta va devenii sclava corpolenței mele, elegante și năbădăioase, vei fi intrigat de aceste contraste precum și de nota pură de cireașă amară.
       Ultima ipostază și cea dintâi întrupare, mă găsește matură, cu straie cărămizii. Aromele mele nu mai sunt, obraznice, ci sunt decadente, cu toate că abundă în caramel, gem de vișine, scorțișoară și amaretto. Eu nu mă mulțumesc doar să-ți ademenesc papilele, trebuie să-ți cuceresc fiecare petic de carne și să-mi las amprenta de vigoare și armonie asupra fiecărei biete celule.
       Aș fi vrut să-și așterne gândurile și Tămâioasa, dar e prea orgolioasă, pentru a contura un articol în comun cu mine, așa că rămâne pe următoarea dată. 

Partea II : http://dariuswine.blogspot.ro/2013/08/tamaioasa-romanesca.html

Schimbarea la faţă a Cotnari-ului.

       Ce e Cotnari-ul? Este o podgorie, din regiunea viticolă, Moldova. În viziunea unora, este un soi de strugure nobil, un prenume, pentru cei mai mulţi este un producător, nu o podgorie, sau mai bine zis este ceva ce le-nsumează pe ambele. Am auzit despre Cotnari, ȋncă de pe vremea băncilor gimnaziului, despre "Grasa" ce aduce fericire şi bucurie, pentru că Grasa, era dulceagă, era paradoxal de suplă şi inexpresivă, şi cu toate că era cald afară, ea nu mirosea a sudoare prelinsă pe clisă de om. Obiectiv vorbind, Grasa pentru noi şi restul, era euforie şi "avioane".
       Acum să lăsăm la o parte această introducere, ȋn ditamai cultura vinului din Romania, şi să trecem la un episod, ce duce la normalizare. Vorbesc de Casa de vinuri Cotnari, un producător ce deţine 350 ha de vita-de-vie, ȋn podgoria Cotnari. Ce ȋmi place mie la nebunie, la ei, este că viile lor ştiu să vorbească doar pe limba, Feteştii Negre, Tămâioasei Româneşti, a Grasei de Cotnari, şi a incă câtorva soiuri de sorgine românească. Deviza aceasta: fără soiuri internaţionale, doar româneşti, momentan mi se pare extraordinară, cu toate că in viitor când viile şi vinurile vor căpăta ceva maturitate si notorietate, soiurile internationale, vor fi cele care in cupaj cu cele autohtone, vor deschide noi drumuri, in acele vremuri viitoare.

       În prezent cei de la Casa de vinuri Cotnari, ne ademenesc cu 2 game de vinuri premium şi anume: Cotnari Domenii şi Cotnari Colocviu. Personal cred că, felul ȋn care au fost branduite( atât numele cât şi etichetele) cele 2 game, nu se ridică la nivelul de calitate al vinului, şi ȋmi dau impresia că au fost pripit conturate. 
      Dar să trecem la vinuri şi la ce mi-au spus ele.

Colocviu la Atena -  Fetească Albă, DOC-CT, sec. 2011

       Nas: Echilibrat, timid şi proaspăt, cu arome de tei, grapefruit, iarbă, măr verde.
Gust: Vine ȋn continuarea nasului, aducând catifelare, corpolenţă dar şi o usoară lipsă de aciditate. Aşezate şi fine, apar notele de citrice şi cremene. Mi-a plăcut acesta Fetească Albă.

5 stele din 7

Colocviu la Moscova - Grasă de Cotnari, DOC-CT, sec. 2011

       Nasul iniţial, miroase a gaz metan, dar dispare după o aerisire accelerată. Odată ce se mai ȋncălzeşte şi se aeriseşte, vinul alinează mere, pere, struguri şi ceva fum. Grasa este onctuoasă, dublată de minerale, este darnică, aduce note de măr verde, carcei de viţă, pepene galben şi jeleu de fructe tropicale. La inceput a semănat prea tare cu un Riesling de Rhin. În condiţii optime de servire, punctajul ar fi fost mai mare, cu siguranţă.

5 stele din 7

Colocviu la Roma - Tămâioasă Românească, DOC-CT, sec. 2011

       Are o culoare frumoasă, galbenă cu tente verzui. Nasul este foarte parfumat, cu arome intense de tei, miere, zmeura, ananas. Tămâioasa, are un corp superb, bine lucrat, cu o aciditate crocantă, gust delicat şi arome de piersică şi ananas. Post-gust mediu, picant. Ce nu mi-a plăcut este nota de parfum comercial din nas, parcă aş avea o cămaşă Liuii Viuiton, ce stă strâmt ca naiba pe mine.

       I-aş fi dat 5 stele si jumatate din 7, poate peste incă 1 an de sticla. Acum tot 5 stele din 7 si pentru Tămâioasa Românească SEC ( felicitari pentru această abordare, care nu e tocmai floare la ureche pentru oricine, asta sună şi pentru Grasă )

Domenii - Busuioacă de Bohotin, DOC-CT, demi-sec, 2011

       Culoare: Cuprica, trandafirie, ştearsă.
Nasul: Fad, cu arome de căpsuni, mere verzi si trandafir. Gust: Se prezintă foate dulce şi proaspăt, parcă ar fi un amalgan de fructe exotice, insă dulceata aceasta impiedică exprimarea clară a notelor. 2012-le Insă a venit cu un nas mult mai proaspăt, mult mai clar şi plin de fruct şi floare.

5 stele din 7

Colocviu la Paris - Busuioacă de Bohotin, DOC-CT, sec, 2012

       Culoare, roză de coajă de ceapă. 
Nasul la ȋnceput te ȋnţeapă, apoi demarează cu arome de capşună supra-coaptă, lychee, busuioc şi ananas.
Gustativ, este plin, proaspăt, cu note de citrice, grapefruit, incă este prea crud. Post-gustul este lung şi acid.

5 stele şi jumatate din 7

Album foto aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.545044722220193.1073741829.323490934375574&type=1

Cronica de pivnita #6: Malbec

       Cu toate ca e din 2007 si sta de vreo 4 ani, in crama, cu toate ca l-am cumparat de la Real, la vremea respectiva, pe o suma modesta, Malbecul acesta de la Monte Elena, sta inca in picioare, e decent, a si capatat un timid buchet de sticla.
      Este originar din cea mai mare regiune a Argentinei si anume Mendoza. Din culoare si-a pierdut putin cu trecerea timpului, roseata capatand o nuanta caramizie, nimic serios. Nazal este expresiv, copt, avand un profil aromatic variat, ce alatura murelor, cireselor amare, magiunului de prune si ciocolatei, pielea si tarhonul. Gustativ, este suculent, moale, cu o prezenta tanica inca sustinuta, dublata de un atatc jovial. Aromele intalnite pe plan olfactiv, le regasim partial si la nivelul papilelor, insa aici, mai avem note calde de piper, mure si bomboane cu menta. Finish-ul este plin, de durata si aduce a gris cu lapte si prune uscate.
      Una peste alta, este un Malbec bine facut, fara pretentii de gentleman.

5 stele si jumatate din 7

Secretul...

       Noapte aduce ȋn  văpaia sa, un nou secret, de aceasta data sub forma unui vin, născut din pămantul Siciliei. Numele de scena, este Planeta - La segreta 2011. Cu toate că strigarea, il recomandă ca fiind un cufăr cu secrete, el ni se dezvăluie direct, fără nici o urma de pudicitate, insă plin de voluptate si suculenta.

      Avem de-a face cu un IGT si asta deoarece, oenologul s-a jucat, alăturand indigenului Nero d'Avola, internationalele: Merlot, Syrah si Cabernet Franc. In centrul edificiului oenologic, domneste in aliura sa nobilă, celebrul Nero d'Avola, care se reflectă in fiecare strop rosiatic.

      Licoarea intalneste văzul, intr-o robă visinie intensă, cu tente ciocolatii. Nasul este direct, aromele năpădesc către tine, departe de a fi niste fuste, ce ascund secrete efemere. El ne invaluie, in arome de fum, ciocolată, coacăze si bacon, precum si o atingere fină de suc de mure. E un vin atat de usor de băut si de inteles, cu toate că este complex. Textura sa este absolut dementiala, fină, rotundă, coaptă, insă cu un atac viril si totusi delicat, e precum un roller-coaster. Această textură, este completată de arome, de foie gras, piper măcinat, cuisoare, măsline verzi si gem de afine, e un adevărat deliciu, aduce a bazar turcesc si gemul bunicii. Aceasta nota de foie gras, e chiar persistenta, dominantă, e ceva ce nu am mai intalnit pană acum.

       E un vin, destinat consumului, de tanăr, structura sa nu se pretează imbatranirii. Merge de minune, cu ciocolata neagră insă si gustari reci, cas si suncă de casă, precum si multe altele, datorită versatilitatii sale.

5 stele si jumatate din 7

Cronica de pivnita #5: Chianti

       Pivnita-mama, hraneste sugarul(vinul), cu esenta realitatii istorico-geografice, temporale, supuse simturilor animale, dar si cu esenta celeilalte lumi, ale spiritului, ale imaginarului. Unele vinuri, isi vor insusii aceste doua realitati, traind si daruind simultan, perechea de suflari ale vietii. Astfel, Ingurgitand vinul ales, propulsarea pe marginea prapastiei ce desparte cele doua realitati, naste un "Carpe Diem", profund ancorat intr-o dimensiune umana, sensibila si cu o identitate de sine statatoare.
      Luna iunie, capricioasa, stavileste valul de caldura, ce sta sa se asterne peste zari, fapt ce m-a directionat si pe mine, catre un vin rosu, italian, compus in cea mai mare parte tot din Sangiovese, de la care sincer nu am avut pretentii prea ridicate.  Chianti DOCG, Stazione di Posta, 2009, sec, 12,5 volum alcool. Pus la pastrare, in luna aprilie a anului 2010.
      In primele 24 de ore, vinul nu a spus nimic, nu tu arome, nu tu note, degeaba ma rugam eu de el, ca ba mi pofta, ba mi sete, ba mi-e drag, nu a cedat la nimic, al dracului de vin. Fara a avea vreo tragere de inima, i-am mai dat o zi, sa se obisnuiasca cu soarta, inevitabila. La expirarea termenului, a inceput sa mai arunce cu niste vorbe, ici pe colo, ba ca e "piu caldo, piu freddo".
      Pe langa fitze si bosumflari, cam asta am gasit in pahar: Un nas static, cu o aciditate volatila deranjanta insotita de arome de piele, ciocolata, capsuni si piper. Gustativ prezinta o textura atoasa, pesemne ca e dezechilibrat, taninii sunt vulgari si amari, iar aciditatea o simti din plin in stomac si in post-gust. Iti lasa impresia ca s-au imbatat, atat taninii cat si aciditatea si se bat cu pumnul in piept, care mai de care. Si sa nu fiu atat de acid, corpolenta este buna, ferma, iar aromele de ciocolata si coacaze, mai inmoaie atacul. Doamne ajuta, ma duc sa mai imi incerc norocul odata.

4 stele si jumatate din 7

Sangele lui Jupiter.

       Nu stiu de ce, dar un Sangiovese bine facut, parfumat, delicat si gustos, isi face mereu loc, in paharul meu, in noptile tarzii, adanci, cand lumina monitorului devine obositoare si-ti cauti taina intr-o lumanare. Acest soi, intotdeauna intelege si completeaza muzica, ii da profunzime si dezmeticeste gandul si limba. Ei! nu spun, ca doar Sangiovese face asta, asa se nimereste mai nou, la mine.
       Totusi istoria este de partea lui, iar dupa cateva pahare, asocierea cu "sangele lui Jupiter" nu mai pare atat de metaforica.
       Culoare este rosie rubinie si-ti absoarbe privirea, aromele nu se lasa mai prejos, alcatuiesc un buchet, de capsuni, coacaze, scortisoara si putin aluat. Toscanul, iti invaluie gura, iti alinta papilele cu note de menta, gem de afine, ciocolata si cafea, aromele frumos insirate pe-o catifea lina. Apoi continua, cu un post-gust mediu, gemos, taninos.
       Si sa nu uit producatorul este Rio Cassero, vinul are IGT Toscana, este din recolta din 2010 si are 13,5 volum alcool. Il gasiti la Metro, la 25 Ron. Si da, este un best-buy.

5 stele si jumatate din 7

Pinot Noir, Prahova Valley

       Buna seara, Clujul freamata, in toate colturile sale, de pe urma TIFF-ului, frigul nu prea intelege zicala "omul vine, sta, dar mai si pleaca".
       Dupa antrenamentul costisitor de astazi, un rose sau un alb racoritor, nu si-a gasit loc in inima mea, asa ca am mers pe mana unui Pinot-Noir autohton, asezonat la prima vedere fortat, cu paste cu ciuperci si rosii cherry plus doua pizza improvizate. Pinot-ul este cel de la Halewood, gama Prahova Valley, Reserve, maturat in butoaie de stejar, anul 2011, volum alcool 13%.
       Culoarea sa este clasica, visinie, cu robustetea de rigoare, insa si o nota mai tenebroasa, luata din pielea stejarului cucerit. Nasul este copt si are un profil aromatic dominat de visine coapte, mure, compot de prune, piper si vanilie. Gustativ, este prietenos, cu un atac intepator, corp globulos fortificat de un tanin zburdalnic. Aromele nu se ingramadesc, nici nu trebuie, gasim putina mure, ceva visine si ciocolata. Post-gust mediu, usor alcoolic, cu umpic de gutuie, un plus de aciditate i-ar fi dat o cu totul alta stofa, dar nu a fost sa fie. Asocierea mea culinara, s-a dovedit delicioasa, vinul completand cu delicatete preparatele.

5 stele din 7